Realitatea TV are stenogramele ei cu Cocos/ Stolojan: Amestecati intentionat Alro cu baietii destepti/ V. Turcan: Aceasta emisiune este o facatura cap-coada
Realitatea TV a prezentat luni seara, in cadrul emisiunii „Ora de foc”, o stenograma a unor discutii dintre Dorin Cocos si Marian Daniel Nastase, vicepresedinte CA ALRO Slatina, pretinzand ca suntem in prezenta unui caz de trafic de influenta. Stenograma prezentata este scoasa din „Dosarul ALRO”, privind achizitia de energie ieftina.
Cauza a fost inchisa in luna ianuarie 2010 de procuorii DIICOT. In aceast dosar au fost interceptati mai multi oameni politici, afaceristi, dar si jurnalisti. Printre persoanele interceptate se numara Elena Udrea, Dorin Cocos, Verestoy Attila, Theodor Stolojan, Bogdan Chirieac, Dan Voiculescu, Codrut Seres si Zsolt Nagy.
Conform postului amintit, Dorin Cocos ar fi intervenit pe langa Theodor Stolojan sa-i primeasca si sa-i ajute pe sefii de la ALRO. Intervenit telefonic in emisiune, Stolojan a acuzat Realitatea TV ca incearca sa creeze confuzie amestecand ALRO cu „baietii destepti” care au facut contracte de vanzare-cumparare pentru energie ieftina.
„ALRO este o firma care consuma 24 de ore aceeasi cantitate de energie si nu produce varfuri de energie. ALRO este indreptatit sa primeasca energie electrica mai ieftina pentru ca el consuma constant”, a declarat fostul consilier prezidential, care a precizat ca a avut nenumarate audiente cu diverse firme, pe care le primea in salonul de protocol, sedintele fiind publicate si prevazute in programul de lucru.
Si purtatorul de cuvant al presedintiei, Valeriu Turcan, a acuzat Realitatea TV ca difuseaza informatii trunchiate nespunand ca presedintele Basescu este cel care atragea atentia ca firmei ALRO Slatina i s-au cerut 4 miliarde de dolari (si a si platit) catre Energy Holding precum si faptul ca in aceasta afacere, care a fost anchetata de institutiile abilitate ale statului roman, exista o decizie de neincepere a urmariii penale atat in ceea ce-i priveste pe cetatenii rusi si americani cat si pentru cei romani.
„Aceasta emisiune este o facatura cap-coada prin care dumneavoastra nu faceti altceva decat sa confirmati ca Realitatea TV nu este altceva decat instrumentul lui Sorin Ovidiu Vantu”, a atacat Valeriu Turcan.
„Discutam in aceasta seara si despre o lovitura data economiei nationale de catre grupul Udrea-Cocos-Stolojan-Basescu. Cel putin asta arata documentele pe care vi le prezentam in exclusivitate in aceasta seara. Veti vedea discutii importante purtate de membrii ai acestui grup. Veti vedea proba traficului de influenta facut la varful statului. Veti vedea acuzatii de o gravitate fara precedent aduse seful statul – bunaoara intrarea la seful statului ar costa 4 milioane de euro”, anunta moderatorul emisiunii Oana Stancu.
Stenogramele date publicitatii de Realitatea TV:
9 Mai 2006: Marian Daniel Nastase, vicepresedinte CA ALRO Slatina, este sunat de Dorin Cocos
D.Cocos: Deci il va primi Stolojan, undeva intr-un salon frumos, de
protocol, tot la ora 13.00.
M.Nastase: La ora 13.00, la Stolojan. Am inteles.
D.Cocos: Dar nu la el in birou. O sa te sun sa-ti spun unde.Discutam.
De principiu la ora 13 sa fiti acolo! Nu in biroul ala meschin al lui!
O sa-l primeasca undeva jos, intr-un salon de protocol.
M.Nastase: Da, intr-un salon de protocol.
D.Cocos: Am inteles. Altceva? Noutati?
M.Nastase: E in derulare acum.
D.Cocos: Sa se deruleze ca m-am plictisit de cand se deruleaza!
M.Nastase: Acum se discuta.
D.Cocos: Ei mai stau si sambata?
M.Nastase: Nu cred.
D.Cocos: Bun. Dar ei vin de joi?
M.Nastase: Da, ei vin de joi.
D.Cocos: Vroiam sa ne vedem si noi cu ei.
M.Nastase: Oricum o sa ne vedem inainte. Dar nu stiu exact…cred ca
vineri, pe la 11.00, dimineata…
D.Cocos: Bun. Poate ne vedem pe la 12.00-13.00. Dar neaparat ca vineri
nu e colega mea aici si zice ea ca ar vrea sa…
M.Nastase: Am inteles. Ne vedem in cursul zilei de joi.
D.Cocos: Bine. Te mai sun. Pa!
13 Aprilie 2006: Dorin Cocos il suna pe Marian Daniel Nastase
D.Cocos: Maestre, cum facem ca sa o dregem? Ca pe 18 trebuie sa se duca undeva si ii primeste pe 17, la 7 seara
M.Nastase: Dar nu e nicio problema!
D.Cocos: Deci pe 17, la ora 19.00. E stabilit deja in program.
M.Nastase: Deci, pe 17, la ora 19.00. Nu e problema, ca ei vin pe 17, dimineata.
D.Cocos: La fix! Deci asta inseamna luni, la 7 seara. Mai vorbim noi deseara…
M.Nastase: Sa traiti! Am inteles…
Stenograma din dosarul SOV in care acesta discuta cu jurnalistul Cornel Nistorescu si-i spune ca nu poate da pe Realitatea TV dosarul fiindca procurorul Nastasiu cerea 50 de mii de euro ca sa-si asume declaratia.
Stenograma este din seara de 4 decembrie 2009, cand Sorin Ovidiu Vintu ia legatura cu Cornel Nistorescu.
„CORNEL NISTORESCU: Ai auzit cu povestea cu Alro care e pe site-uri acuma?
SORIN OVIDIU VINTU: Nu am auzit.
CORNEL NISTORESCU: E poveste cu afacerile cu energie pentru… in care e bagata Elena Udrea si cu astia si cu psihologul Stolojan.
SORIN OVIDIU VINTU: Asa…
CORNEL NISTORESCU: Povesteste Nastasiu. Si astia de la Realitatea o au si nu vor s-o dea. Si caseta este de doua zile la Realitatea, cu lucruri mult mai complicate. Si Popa a refuzat sa o dea. Ti-a spus?
SORIN OVIDIU VINTU: Dar nu-si asuma…, stiu, tati, dar nu-si asuma, zii sa-i spun, scriitorul cartii, am uitat cum il cheama.
CORNEL NISTORESCU: Ba isi asuma, cum sa nu!
SORIN OVIDIU VINTU: Ei, daca iti spun ca nu-si asuma… Ca m-a intrebat Catalin. Uite, avem asa, asa. Si am spus ba, daca isi asuma autorul cartii interviul si cu Nastasiu, dati-i drumul. Daca nu, astia se intorc maine si spun ca au facut o gluma. Si nici unul din cei doi nu au vrut sa confirme, nu au vrut sa-si asume. De-aia nu am dat pe Realitatea.
CORNEL NISTORESCU: Da, dar e imagine video cu ala care declara chestia asta.
SORIN OVIDIU VINTU: Mai, tati, nu ai inteles, am facut o gluma, domnule, ne-am jucat intre noi! Poate sa apara orice. Trebuia cei doi sa confirme la telefon, nici unul nu a confirmat, nu si-a asumat, pardon. Ala, tu iti asumi interviul? Tu iti asumi declaratia? Asta voia 50 000 euro sa-si asume aia. Da-te-n moasa-ta! Nu pot sa dau bani pe asa ceva. Nu ca e vorba de 50 000, dar nu pot sa dau bani, ca dupa aia incep alte povesti”.
Istoric
Stenograma prezentata este scoasa din „Dosarul ALRO”, privind achizitia de energie ieftina.
Cauza a fost inchisa in luna ianuarie 2010 de procuorii DIICOT. In aceast dosar au fost interceptati mai multi oameni politici, afaceristi, dar si jurnalisti. Printre persoanele interceptate se numara Elena Udrea, Dorin Cocos, Verestoy Attila, Theodor Stolojan, Bogdan Chirieac, Dan Voiculescu, Codrut Seres si Zsolt Nagy.
Conform postului amintit, Dorin Cocos ar fi intervenit pe langa Theodor Stolojan sa-i primeasca si sa-i ajute pe sefii de la ALRO. Intervenit telefonic in emisiune, Stolojan a acuzat Realitatea ca incearaca sa creeze confuzie amestecand ALRO cu baietii destepti care au facut contracte de vanzare-cumparare pentru energie ieftina.
In luna noiembrie a anului trecut, fostul procuror DIICOT, Ciprian Nastasiu, a declarat ca au existat mandate de monitorizare pentru Dan Voiculescu, Theodor Stolojan, Verestoy Attila, Elena Udrea si Dorin Cocos, acestia fiind suspecti de savarsirea anumitor infractiuni in dosarul ALRO Slatina.
Elena Udrea a declarat atunci ca nu a inteles foarte bine pentru ce a fost monitorizata si ca nu are „nici o problema” daca operatiunea a fost legala.
La randul sau, Theodor Stolojan a sustinut ca dezvaluirile lui Ciprian Nastasiu privind implicarea sa in dosarul energetic reprezinta o incercare a „baietilor destepti din energie” de a-l ataca pe presedintele Romaniei, folosindu-se insa de o situatie clarificata deja.
„Cred ca pierdem timpul, din nou, cu acest subiect. El a fost investigat deja de institutiile statului care au atributii in acest domeniu. O serie de indivizi, legati de baietii destepti din energie, dorind sa atace presedintele Romaniei, se folosesc in continuare de aceasta situatie, care a fost clarificata deja”, a declarat acesta.
Citeste si: Ce spune un raport al Consiliului Concurentei despre „baietii destepti”: Doar dintr-o singura tranzactie, Hidroelectrica a pierdut circa 21 milioane de lei