Sari direct la conținut

Ce activități sunt scutite de TVA din iunie / 3 exemple practice

HotNews.ro
Adrian Benta - consultant, Foto: StartupCafe.ro
Adrian Benta - consultant, Foto: StartupCafe.ro

Un număr însemnat de activități sunt scutite la plata TVA din 11 iunie, conform Legii 88/2023. Consultantul fiscal Adrian Bența a făcut o scurtă analiză a acesteia.

De precizat că până atunco trebuie adoptate normele de aplicare sau ordinul de ministru al finanțelor publice privind procedura efectivă de aplicare.

Începând cu data de 11 iunie 2023, spune Bența, sunt scutite de TVA cu drept de deducere următoarele categorii de servicii și livrări de bunuri:

1. Servicii de construire, reabilitare, modernizare a unităților spitalicești din rețeaua publică de stat sau când aceste unități aparțin unor entități non-profit și sunt exploatate de acestea ce sunt înregistrate în registrul public cu beneficiarii de sponsorizări;

2. Livrări de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii, echipamente de protecție, materiale și consumabile de uz sanitar sau bunuri utilizate de către persoanele cu handicap, respectiv închirierea sau leasingul, repararea sau adaptarea acestor bunuri către unități spitalicești sau către entități non-profit înscrise în registrul cu beneficiarii de sponsorizări;

3. Livrarea de proteze și accesorii ale acestora cu menținerea scutirii de TVA pentru protezele dentare. Pentru protezele dentare se păstrează scutirea de TVA, dar fără drept de deducere;

4. Livrarea de produse ortopedice.

Pentru scutirea prevăzută la pct. 1 și 2, afirmă consultantul fiscal, se va urmări procedura de facturare directă fără TVA:

  • Dacă beneficiarul este un spital public sau subordonat unei entități publice;
  • Dacă beneficiarul este o entitate non-profit se păstrează obligația colectării TVA în factură de către prestatorii de servicii cu obligația bugetului de stat de a rambursa TVA colectată către entitatea non-profit.

Notă: pentru livrarea de proteze și livrarea de produse ortopedice legiuitorul nu a prevăzut o procedură specială astfel încât în documentul de vânzare (bon fiscal/factură) nu se va colecta TVA.

Exemple de aplicare practică a acestei noi legi

1. Vânzarea ochelarilor de vedere considerați proteze pentru vedere este supusă, la data prezentei analize, unei cote de TVA de 9%.

Începând cu 11 iunie 2023 nu se mai colectează TVA la vânzarea acestor ochelari de vedere, iar operatorul economic ce vinde acești ochelari de vedere are dreptul să deducă TVA de la achizițiile efectuate în scopul vânzării ochelarilor;

2. Dacă un constructor înregistrat în scopuri de TVA în România realizează construcția unui spital aflat în subordinea Ministerului Sănătății, după data de 11 iunie 2023 nu va mai colecta TVA pentru lucrările de construcții-montaj.

Desigur, nici spitalul nu este obligat să plătească TVA către constructor. Este permisă deducerea TVA de la toate achizițiile pentru edificarea spitalului. TVA deductibilă poate fi solicitată la

rambursare, iar dacă rambursarea TVA nu se efectuează în termen , atunci această societate va avea dificultăți în finanțarea TVA de plată către furnizori;

3. O societate de construcție înregistrată în scopuri de TVA în România realizează un spital pe teritoriul României în favoarea unei asociații înregistrată în registrul cu beneficiarii de sponsorizări ținut de ANAF. Constructorul va factura serviciile de construcție cu TVA în procent de 19%.

Asociația achită întreaga factură, inclusiv TVA către constructor. Asociația are dreptul să solicite rambursarea TVA conform prevederilor din noua lege.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro