Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Pfizer cumpara King Pharma cu 3,6 miliarde de dolari; Biserica Ortodoxa rusa si-a deschis un canal pe YouTube; Microsoft repara cel mai mare numar de erori inregistrat pana astazi

HotNews.ro
presa in diagonala, Foto: Colaj foto
presa in diagonala, Foto: Colaj foto

Pfizer cumpara King Pharma cu 3,6 miliarde de dolari. Pfizer Inc., cel mai mare producator de medicamente din lume, a decis sa cumpere King Pharmaceuticals cu 3,6 miliarde de dolari in numerar, cu intentia de a investi banii obtinuti in urma epuizarii de pe piata a Lipitor, cel mai important produs al companiei. Aceasta tranzactie va extinde considerabil prezenta companiei Pfizer pe piata de medicamente, adaugand produse precum Lyrica sau Celebrex fabricate pana acum de King Pharmaceuticals, scrie Reuters. ​

Biserica Ortodoxa rusa si-a deschis un canal pe YouTube. Biserica Ortodoxa rusa si-a lansat oficial propriul canal pe YouTube. Patriarhul Kiril al Moscovei, impreuna cu intreaga Rusie, a sfintit noul canal si a declarat ca menirea acestuia este de a apropia tinerii de biserica. „Am recurs la aceasta solutie doar pentru a apropia de viata oamenilor moderni, in special de tineri, cuvantul lui Dumnezeu, intelepciunea divina si legea lui Dumnezeu”, a declarat patriarhul intr-unul dintre materialele video postate pe YouTube. Canalul are deja 200 de abonati. Programele sale includ difuzarea de servicii religioase, predici si interviuri. „Fie ca binecuvantarea lui Dumnezeu sa fie cu toti cei care vor accesa acest site, vizitatorii si utilizatorii reprezentarii Bisericii Ortodoxe pe YouTube”, a declarat patriarhul Kiril al Moscovei, informeaza ​Ria Novosti.

Microsoft repara cel mai mare numar de erori inregistrat pana astazi. Microsoft Corp. a facut publica cea mai importanta actiune a sa de reparare a erorilor pe care sistemul de operare Windows le inregistreaza in momentul de fata, deficiente care faciliteaza preluarea controlului asupra computerelor altor persoane de catre hackeri. Microsoft a lansat marti 16 pachete de securitate concepute special pentru cele 49 de deficiente tehnice atasate propriilor produse. De asemenea, Microsoft a declarat ca a reparat si alte deficiente mai putin grave ale sistemului de operare Windows, precum si problemele de securitate inregistrate de Office. Numarul total de erori (49) pe care Microsoft le-a sesizat anul acesta intrece numarul record de deficiente (34) inregistrat in octombrie 2009, scrie Reuters.

O revista online a Al Quaeda propune cititorilor metode teroriste inovative. Cea de-a doua editie a uneia dintre revistele online coordonate de Al Quaeda a socat printr-o serie de eseuri, imagini si sugestii pentru atacurile teroriste, cum ar fi utilizarea unei autofurgonete pe post de arma sau tragerea intr-un restaurant aglomerat. Un articol intitulat „Ultima coasa” propune utilizarea unei autofurgonete pe post de „coasa, intrebuintata nu pentru a taia iarba, ci pentru a dobori dusmanii lui Allah”. Articolul sustine ca este necesar un camion pe patru roti, „cu cat mai puternic, cu atat mai bine”. „Pentru a obtine un carnagiu de amploare trebuie folosita o camioneta cu o viteza cat mai mare, pastrand in continuare un bun control al vehiculului pentru a putea anihila cat mai multe persoane din prima incercare”, apare scris in articol. Revista se numeste „Inspire”, iar persoana care se afla in spatele acestei publicatii se presupune ca ar fi cetateanul american Samir Khan, care locuieste in prezent in Yemen, transmite CNN.

Sotia lui Liu Xiabo impiedicata de guvernul chinez sa ridice Premiul Nobel pentru Pace obtinut de sotul ei. Sotia laureatului incarcerat al Premiului Nobel pentru Pace, Liu Xiabo, se teme ca guvernul chinez o va impiedica sa ridice trofeul decernat sotului ei. Intr-un interviu telefonic acordat ziarului The Guardian, Liu Xia a declarat ca politistii i-au inconjurat casa si au avertizat-o ca nu va putea parasi incinta fara sa anunte in prealabil. „Mi s-a spus ca nu pot iesi afara, ca nu imi pot vizita prietenii. Daca doresc sa imi vad parintii sau sa cumpar mancare, nu pot sa merg decat cu masina politiei”, a mai declarat Liu Xia. „Nu pot sa vorbesc nici macar cu vacinii mei deoarece nu vreau sa le creez probleme”. In timpul unei vizite pe care sotia sa i-a facut-o lui Liu Xiabo duminica, acesta a rugat-o sa se prezinte la ceremonia de decernare a premiilor Nobel de la Oslo, din 10 decembrie. Aceasta este insa sceptica in ceea ce priveste sansele ei de a participa la ceremonie. „Nu pot sa ies nici macar din casa, cum as putea eu sa ies in conditiile acestea din tara?” a declarat Liu Xia, relateaza The Guardian.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro