Sari direct la conținut

Variatii modeste pe piata Sibex in debutul sedintei de joi

HotNews.ro

Primele tranzactii futures de joi de la Bursa din Sibiu au adus cresteri usoare pe piata derivatelor SIF Oltenia, respectiv pe cea a Dow Jones Industriale Average, dupa ce ieri cel mai urmarit indice din lume s-a apreciat cu doar 22,93 puncte, se arata intr-un comunicat al Sibex. La 15 minute de la debutul sedintei, cotatiile DESIF5 au trecut insa pe minus, variatiile fiind tot modeste.

Amplitudinea redusa a acestora a determinat si o stare de asteptare pentru investitori, lichiditatea pietei fiind destul de scazuta, cu un total de 150 de contracte incheiate intr-o jumatate de ora.

La ora 10:15, DESIF5 decembrie 2010 se depreciau un 0,58%, in vreme ce DEDJIA_RON decembrie se mentineau usor pe plus, cu un castig de doar 3 puncte.

Pe piata derivatelor valutare, euro pierdea teren in fata leului, depreciindu-se cu 1,51 bani pentru scadenta decembrie 2010 si cu aproape 2 bani pentru martie 2011.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro