Sari direct la conținut

Presa in diagonala: Doi soldati israelieni au fost condamnati pentru folosirea unui copil ca scut uman; Vaticanul critica acordarea premiului Nobel pentru medicina unui pionier al fertilizarii in vitro; Opt militanti germani de origine turca au fost ucisi de o drona americana in Pakistan

HotNews.ro
Presa in diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in diagonala, Foto: Colaj foto

Doi soldati israelieni au fost condamnati pentru folosirea unui copil ca scut uman. Un tribunal militar israelian a condamnat doi soldati de folosirea unui copil palestinian de noua ani pe post de scut uman in timpul razboiului din Fasia Gaza din 2008-2009. Cei doi l-au obligat pe copil sa verifice mai multe geamantane pentru bombe artizanale, punandu-i astfel viata in pericol in mod intentionat. Soldatii participau la o operatiune a armatei isrelienae si aveau ca obiectiv capturarea unei cladiri din Gaza City. In timp ce evaluau cladirea de potentiale amenintari, soldatii l-au obligat pe copil sa verifice daca mai multe geamantane contineau bombe artizanale, arata documente eliberate de armata israeliana. Condamnarea celor doi este prima recunoastere publica a atrocitatilor comise de armata israeliana in Fasia Gaza. In prezent mai sunt judecate inca 48 de cazuri de atrocitati comise de soldati israelieni. Mai multe ONG-uri ce militeaza pentru drepturile omului au declarat ca eforturile depuse de Israel nu sunt suficiente. Un raport al ONU a confirmat ca in timpul conflictului din 2008-2009 ambele parti s-au facut responsabile de crime de razboi, informeaza New York Times.

Vaticanul critica acordarea premiului Nobel pentru medicina unui pionier al fertilizarii in vitro. Responsabilul pentru bioetica al Vaticanului a criticat astazi acordarea premiului Nobel pentru medicina lui Robert Edwards, un pionier al fertilizarii in vitro, informeaza Fox News. Monseniorul Ignacio Carrasco de Paula l-a laudat pe de o parte pe cercetatorul britanic pentru binele pe care l-a facut umanitatii prin cercetarile sale, dar l-a acuzat in acelasi timp ca a creat o piata pentru ovule umane si ca a contribuit la moartea a milioane de embrioni umani in fiecare an. De Paula a afirmat ca meritele lui Edwards nu trebuiesc negate, dar ca acesta nu a facut decat sa ocoleasca problema medicala de fond a infertilitatii. „Fara Edwards nu ar exista congelatoare pline cu embrioni, care adesea sunt folositi pentru cercetare sau sunt pur si simplu uitati sau aruncati”, a declarat reprezentantul papei. Vaticanul se opune categoric fertilizarii in vitro, desi pana in prezent peste patru milioane de oameni s-au nascut in urma acestui tip de fertilizare.

Opt militanti germani de origine turca au fost ucisi de o drona americana in Pakistan. Cei opt au fost ucisi de o racheta lansata de o drona americana in provincia Waziristanul de Nord, in regiunea tribala de la granita dintre Pakistan si Afganistan. Guvernul Pakistanez nu are control deplin in aceasta regiune, informeaza CNN. Moartea celor opt militanti vine pe fondul avertizarilor americane asupra unor potentiale atacuri teroriste comise in Europa de catre teroristi islamici cu cetatenie europeana. Mai multe guverne si-au ridicat nivelul de alerta terorista in ultimele zile, in urma rapoartelor primite de la serviciile de spionaj americane si britanice.

Autoritatile albaneze au confiscat bunurile unui sef mafiot italian. Politia de la Tirana a confiscat in aceasta dimineata bunuri si proprietati apartinand cetateanului italian Albino Prudentino, banuit ca ar fi lider intr-o grupare mafiota italiana, informeaza AFP. Procuratura albaneza il investiga pe Prudentino pentru spalare de bani obtinuti de mafie in provincia italiana Puglia. Printre proprietatile confiscate se numara un bar si un complex turistic din Tirana. Albino Prudentino este, conform autoritatilor italiene, seful clanului mafiot Sacra Corona Unita si a fost arestat miercurea trecuta in sudul Albaniei, dupa ce politia italiana a emis un mandat de arestare international. Acuzatiile ce ii sunt aduse italianului sunt trafic de droguri, rapire, santaj si spalare de bani, au declarat surse din cadrul politiei de la Tirana.

Antonov ar putea produce avioane pentru fortele aeriene americane. Compania aeronautica de stat ucraineana Antonov va participa la o licitatie pentru productia a 180 de platforme aeriene de realimentare in zbor pentru armata americana, informeaza RIA Novosti. Antonov va concura cu Boeing si cu concernul aeronautic european EADS. Valoarea totala a contractului este estimata a fi intre 25 si 50 de miliarde de dolari. Aviatia americana doreste sa isi inlocuiasca actualele platforme de realimentare in zbor, care nu au mai fost modernizate semnificativ din anii ’50. Antonov a fost unul dintre principalii producatori de avioane pentru armata fostei Uniuni Sovietice si inca detine recordul pentru cel mai mare avion construit vreoadata, modelul An-225, ce poate atinge o greutate de 600 de tone daca este incarcat la maximum.

O moschee palestiniana a fost incendiata de colonisti israelieni. O moschee din apropiere de Betleem a fost incendiata de catre faptasi necunoscuti iar zidurile au fost marcate cu inscriptii in limba ebraica, informeaza BBC. Moscheea era situata in apropierea mai multor colonii evreiesti din cadrul Teritoriilor Palestiniene. Conducatorii coliniilor au condamnat profanarea lacasului musulman si i-au calificat pe vinovati drept „extremisti”. Mai multi palestinieni ce locuiau in apropiere de moschee au declarat ca un grup de colonisti israerlieni a patruns in timpul noptii in moschee. Pe zidurile carbonizate se putea cuvantul „razbunare” scris in limba ebraica. Ancheta declansata de autoritatile israeliene nu a ajuns la nici o concluzie pana acum.

Un vicepresedinte Cisco a preluat conducerea Skype. Tony Beats, vicepresedinte al companiei producatoare de echipamente de retelistica Cisco, a preluat pozitia de CEO, informeaza AFP. Noul top manager se va alatura Skype la sfarsitul lunii octombrie si il va inlocui pe Josh Silverman, care a fost CEO din februarie 2008. Silverman a fost responsabil cu extinderea foarte rapida a serviciilor oferite de Skype in ultimii ani. De la venirea sa in companie, numarul utilizatorilor Skype a crescut de la 200 de milioane la peste 560 de milioane in prezent, informeaza cnet.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro