Sari direct la conținut

7 proiecte majore finantate prin programul ISPA – Mediu sunt disputate la Curtea Internationala de Arbitraj de la Paris. Ministerul de Finante, reprezentat de firma Tanasescu Leaua Cadar & Asociatii

HotNews.ro

Proiecte de circa 140 milioane euro, in cadrul programului ISPA -Mediu, au probleme in derulare si sunt disputate fie in instanta, fie la Curtea de arbitraj de la Paris, fie in mod direct – intre beneficiar si Ministerul Finantelor Publice, potrivit unui document oficial obtinut de EurActiv.ro/HotNews.ro. Decizii finale au fost emise pentru doua contracte, in valoare de 26,7 milioane euro.

Motivele problemelor aparute la proiectele majore ISPA Mediu sunt deja celebre, cel mai frecvent fiind vorba despre probleme ale contractorilor, intarzierea lucrarilor, blocaj in proceduri.

Un document oficial obtinut de HotNews.ro arata stadiul proiectelor disputate, fie in instantele romanesti, fie la Curtea Internationala de Arbitraj (ICC) de la Paris. Surse din Ministerul Finantelor Publice au confirmat pentru HotNews.ro ca numai in doua cazuri au fost emise decizii finale, favorabile statului roman. Unul din proiecte este in valoare de 7,3 milioane euro (asistenta tehnica pentru proiectul ISPA la Constanta) si celalalt, in valoare de 19,4 milioane euro (Statie de epurare a apei uzate la Craiova)

Vezi pe EurActiv.ro lista proiectelor in litigiu sau in disputa la ICC Paris.

Firmele de avocatura cu care MFP a avut contracte-cadru, in perioada 2007-2009, contracte care au expirat la finalul anului 2009, sunt: SC Tanasescu, Leaua, Cadar si Asociatii; SPRL Bostina si Asociatii si Stefanica & Florea.

In acelasi document se mentioneaza ca in 2010 dosarele aflate in instantele romanesti au fost preluate de catre Directia Juridica a MFP, de la societatile de avocatura. MFP a pastrat totusi colaborarea cu SC Tanasescu, Leaua, Cadar si Asociatii, pentru reprezentarea la ICC Paris. „Este un domeniul extrem de specializat, contractele fiind redactate in limba engleza si foarte complicate, nu ar fi fost posibil sa fie preluate de juristii ministerului”, au explicat sursele citate.

De asemenea, MFP- prin Oficiul de Plati si Contractare Phare este parte in alte 4 dosare aflate pe rolul ICC Paris. Pentru doua dintre acestea au fost deja selectate case de avocatura, pentru celelalte doua urmand a fi incheiate contractele.

UPDATE Ministerul Finantelor Publice a transmis, la solicitarea HotNews.ro, situatia proiectelor ISPA Mediu raportate la OLAF in 2009, din cauza unor nereguli constatate (document atasat).

  • Pentru cele 4 trimestre ale anului 2009, ACP a transmis către DLAF 38 rapoarte înaintate de AM ex-ISPA, totalizând 6.426.193,62 euro ca suma a neregulilor.
  • Rapoartele de nereguli transmise aferente anului 2009 se refera fie la sumele corecţiilor financiare propuse de Comisia Europeană in urma misiunilor de audit ale DG Regio si acceptate de autorităţile romane in urma procedurilor de conciliere, fie la alte cheltuieli neeligibile menţionate in rapoartele de audit emise de  Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, fie in rapoartele de verificare a cheltuielilor emise de AM ex-ISPA. 
  • Menţionăm că toate rapoartele transmise se refera la cheltuieli neeligibile, care sunt clasificate ca nereguli, neexistând nici o suspiciune de frauda.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro