Sari direct la conținut

Parlamentul European a adoptat pachetul de reforma pentru noul sistem de supraveghere financiara

HotNews.ro, EurActiv.ro

Trei noi autorităti europene de supraveghere (AES) vor fi create si vor înlocui actualele comitete de supraveghere. Competentele lor vor fi mult mai importante decât natura consultativă a actualului sistem si este posibil ca acestea să dispună in viitor de prerogative suplimentare, datorită clauzei de revizuire. Consiliul european pentru riscuri sistemice (ESRB) va fi de asemenea creat, pentru a monitoriza si a avertiza cu privire la acumularea de riscuri în economia europeană, arata un comunicat al Parlamentului European remis miercuri, 22 septembrie.

„Acest nou sistem va trebui să ofere o mai bună protectie în fata unor cazuri similare, precum cel al băncii belgiene Fortis, interdictia „vânzării în lipsă fără prevalidare” („naked short-selling”) din Germania, pierderile persoanelor care detineau asigurări de viată în Marea Britanie, Irlanda si Germania din cauza falimentului companiei Equitable Life. În acelasi timp, noile reglementări ar trebui să consolideze piata unică a serviciilor financiare si să ofere o mai bună protectie a investitorilor”, mai arata comunicatul citat.

Competentele AES si ale ESRB vor putea creste în timp. Deputatii au insistat ca Comisia să raporteze la fiecare trei ani referitor la oportunitatea integrării supravegherii separate în materie de operatiuni bancare, titluri si asigurări, avantajele de a avea sediile AES într-un singur oras si la posibilitatea extinderii prerogativelor AES, în special asupra institutiilor financiare cu activităti paneuropene.

Citeste mai multe informatii in documentul atasat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro