Fanii lui Michael Jackson vor plati pentru a putea depune flori la mormantul starului
Fanii Regelui Pop vor fi nevoiti sa plateasca o taxa de trei dolari daca doresc sa depuna flori in interiorul mausoleului unde a fost inmormantat Michael Jackson, informeaza tmz.com.
Conducerea cimitirului Forest Lawn din Glendale, unde a fost inmormantat Michael Jackson, a hotarat sa demoleze scena unde fanii artistului puteau sa puna, pana acum, daruri in memoria Regelui Pop.
Conform noilor reguli, angajatii cimitirului vor depune florile inauntrul mausoleului contra unei taxe de trei dolari, fanilor fiindu-le interzis accesul. In plus, darurile trebuie sa constea in buchete de flori.
Cadourile de alta natura (ursuleti de plus, postere, fotografii, lumanari) vor fi aruncate, iar florile care nu vor avea loc inauntrul mausoleului vor ramane in afara mausoleului.