Around The Black Sea: Singurele fiinte vii ale Transnistriei – militienii
„Dintre toate republicile separatiste din jurul Marii Negre, Transnistria este insa singura care nu are absolut nici o motivatie etnica sau istorica pentru crearea unui stat independent. Liderii miscarii separatiste sunt toti nascuti in diverse zone indepartate ale Rusiei, insusi presedintele Smirnov fiind parasutat de undeva din Kamchatka”, scrie jurnalistul Stefan Candea pe blogul de calatorie theblacksea.eu.
„Teritoriul transnistrian pare pustiu. Nu exista cifre statistice credibile dar din totalul populatiei de 500 de mii majoritatea sunt plecati la munca in Moldova, Rusia si Ucraina. Cat ne-am plimbat prin tara aproape singurele fiinte vii extrem de prezente si active au fost militienii. Care au incercat in nenumarate feluri si tonuri sa ne usureze de bani, pentru pricini inventate.
De la an la an atmosfera pare mai relaxata, se vad lucrari de renovare a fatadelor, apar timid intreprinderi private diverse desi in continuare compania Sheriff este omniprezenta. Sheriff detine o gama larga de afaceri, de la benzinarii, supermarketuri, baze sportive la singura companie de telecomunicatie. In acte societatea a fost infiintata de doi militieni din Tiraspol, Victor Gusan si Ilia Kazmaly. Cei doi s-au evidentiat ca facand parte din grupul care l-a arestat pe Ilie Ilascu. Dar monopolul pe care Sheriff l-a exercitat asupra mediului de afaceri din PMR arata ca de fapt adevaratii proprietarii sunt familia Smirnov. Restul obiectivelor profitabile din Transnistria sunt detinute de oligarhi rusi si ucraineni, la adapostul unei retele de firme off-shore.
Exasperati de tentativele militienilor de a extorca spaga, am parasit Transnistria pe la Rabnita, dupa ce am traversat tara din sud pana aproape de extremitatea nordica. Un vames tanar s-a apropiat de noi si ne-a intrebat in romana de ce am venit pe acolo. I-am raspuns ca pentru turism si a parut placut surprins, desi cam neincrezator. S-a simtit dator sa ne indice un loc demn de vizitat, culmea, pe malul celalalt al Nistrului: “Mergeti in Moldova, la manastirea Saharna. E cel mai frumos loc de pe pamant!”.”
Citeste aici intregul articol despre vizita facuta in Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika (PMR).
Petrut Calinescu (fotograf) si Stefan Candea (jurnalist) sunt doi prieteni care s-au suit intr-o masina, dornici sa sfideze sabloanele prin care sunt analizate popoarele din jurul Marii Negre si hotarati sa profite de frumusetile unei regiuni prea putin explorate „fotografic”. Mai multe despre aventurile celor doi gasiti pe blogul de calatorie aici.