Investitiile straine directe au scazut cu 28,9% in primele sase luni
Investitiile straine directe s-au ridicat in primele sase luni la 1,83 miliarde de euro, in scadere cu 28,9% comparativ cu perioada similara din 2009, de 2,58 miliarde de euro, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Investitiile directe ale nerezidentilor in Romania au finantat in proportie de 50,4% deficitul de cont curent din ianuarie – iunie 2010, care s-a ridicat la 3,64 miliarde de euro.
Din totalul investitiilor straine directe, majoritatea au reprezentat participatii la capital, respectiv 1,40 miliarde de euro, fata de 1,37 miliarde de euro in primul semestru din 2009. Creditele intra-grup au fost de 430 milioane de euro, comparativ cu 1,21 miliarde de euro in aceeasi perioada a anului trecut.
In 2009, valoarea investitiilor straine directe a fost de 4,89 miliarde de euro, jumatate din cea inregistrata in 2008.