ANAF informează frizerii că trebuie să depună Declarația unică 2024 și să-și plătească taxele
ANAF derulează un program de conformare referitor la veniturile realizate de persoanele fizice care prestează activități de înfrumusețare/întreținere corporală, informează instituția pe site-ul propriu.
“Programul de conformare își propune să crească gradul de informare a contribuabililor care realizează sau care vor realiza venituri din activități de înfrumusețare și întreținere corporală. O informare adecvată va conduce la creșterea nivelului de conștientizare a obligațiilor fiscale ce derivă din obținerea unor astfel de venituri și va reduce riscul penalizărilor/amenzilor în cazul unor controale sau inspecții fiscale”, arată ANAF.
Grupurile țintă ale acestui program de conformare sunt, pe de-o parte, persoane fizice care obțin venituri din acest gen de activități (PFA, ÎI, ÎF, persoane care au absolvit cursurile unor școli de profil, alte persoane fizice identificate din surse deschise) și, pe de altă parte, angajatori care activează în domeniu, furnizori de formare profesională etc.
“Ca și în anii trecuți, ANAF va publica materiale informative privind impozitarea veniturilor realizate de persoanele fizice din prestarea de servicii în industria de înfrumusețare și va organiza seminarii web cu tema ”Completarea și depunerea Declarației Unice (Formular 212)”, informează ANAF
Pentru a beneficia de asistență în domeniul fiscal și pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale corect și la timp, contribuabilii pot contacta Call-Center-ul ANAF, la nr. 031.403.91.60, conform comunicatului citat.
Cei care activează în acest domeniu trebuie să plătească impozit pe venit și, după caz, în funcție de plafoanele raportate la salariul minim: CAS și CASS.
Pentru a veni în ajutorul contribuabililor, Hotnews.ro a realizat cu ajutorul consultantului fiscal Cornel Grama un Ghid Video de completare a Declarației unice 2024.
Ce salariu minim se ia în calcul pentru plata contribuțiilor
Salariul minim luat în calcul în 2024 pentru veniturile aferente anului 2023 este de 3.000 de lei (chiar dacă în cursul anului a fost mărit salariul minim la 3.300 lei, lucru confirmat chiar și de ANAF). Așadar, așa cum veți vedea și în Declarația unică, pentru plata contribuțiilor la sănătate și la pensie vor fi plafoanele de mai jos.
Pentru plata CASS:
• 18.000 lei
• 36.000 lei
• 72.000 lei
Pentru plata CAS:
• 36.000 lei
• 72.000 lei
În concluzie:
Dacă ai venituri între 18.000 – 36.000 lei/an, atunci CAS este zero (e opțional), dar trebuie să plătești CASS de 1.800 lei
Dacă ai venituri între 36.000 – 72.000 lei/an, atunci CAS este 9.000 lei, iar CASS de 3.600 lei
Dacă ai venituri mai mari de 72.000 lei/an, atunci CAS este 18.000 lei, iar CASS 7.200 lei
(Evident, la ce este sub 6 salarii minime se plătește doar impozitul pe venit).
Impozitul pe venit rămâne același: 10%
Vezi și: