Indicele SIF-urilor a avansat cu peste 5% in sedinta bursiera de marti, pe un rulaj in crestere
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) s-au apreciat semnificativ in sedinta de tranzactionare de marti, cele mai mari castiguri fiind inregistrate pe sectorul societatilor de investitii financiare.
BET-C, indicele compozit al BVB, a crescut cu 2,89%, pana la 3.005,32 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide titluri listate, a avansat cu 4,01%, la 5.172,61 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a urcat cu 5,19%, ajungand la 23.153,47 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a castigat 4,08%, la 477,25 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a urcat cu 3,01%, pana la 735,70 puncte.
Rulajul de pe piata reglementata a BVB a crescut de peste doua ori, la 35,11 milioane de lei, echivalentul a 8,26 milioane de euro.
Pe sectorul actiunilor s-au inregistrat schimburi in valoare de 34,62 milioane de lei. BRD – Groupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 9,97 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia si SIF Moldova cu un rulaj de 6,58 milioane de lei, respectiv 3,72 milioane de lei. SIF Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 3,09 milioane de lei, iar SIF Muntenia se afla pe locul cinci, cu 1,89 milioane de lei.
Actiunile COMCM Constanta (10,20%), THR Marea Neagra (9,16%) si SIF Transilvania (8,49%) au avut cele mai mari cresteri de pret, in vreme ce titlurile Transilvania Constructii (-2,25%), Mecanica Ceahlau (-2,16%) si Alumil Rom Industry (-1,69%) au inregistrat cele mai mari pierderi.
Tranzactiile cu unitati de fond OTP WiseRO s-au ridicat la 854 lei, cele cu unitati de fond OTP Green Energy au fost de 850 lei, iar tranzactiile cu unitati STK Emergent s-au ridicat la doar 50 lei.
Schimburile cu produse structurate s-au ridicat la 103.699 lei.
Pe piata derivatelor au fost incheiate doua contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie, la un pret mediu de 4,3160 lei si o valoare totala de 384.140 lei.