Preturile tigarilor vor creste joi cu un leu pe pachet
Preturile tigarilor vor creste joi, in medie, cu un leu pe pachet, dupa majorarea TVA si a garantiilor pentru antrepozitele fiscale, a declarat, pentru agentia Mediafax, directorul corporate affairs al JTI Romania, Gilda Lazar.
„La majorarea pretului contribuie cresterea TVA si faptul ca prin ordonanta pentru combaterea evaziunii fiscale creste nivelul garantiilor pentru antrepozitele fiscale”, a explicat Gilda Lazar.
Astfel, cel mai ieftin pachet de tigari comercializat pe piata romaneasca va costa 9,9 lei.
„In Moldova, cel mai ieftin pachet de tigari costa echivalentul unui leu romanesc. Ne asteptam la o reizbucnire a contrabandei, in conditiile in care aceasta scazuse in mai la 26,8% din totalul pietei, fata de 36,2 in luna ianuarie”, a adaugat Lazar.
Ea a afirmat ca orice crestere a pretului tigaretelor in Romania a fost facuta doar pe fondul majorarii taxelor.
Potrivit oficialului JTI, piata tigaretelor a scazut in primul trimestru al acestui an cu 40% comparativ cu perioada similara a anului 2009.
De la 1 ianuarie 2010, acciza la tigarete a urcat de la 64 euro la 74 de euro, iar pretul celor mai bine vandute sortimente a atins 10 lei, ceea ce inseamna o crestere de peste 50% fata de inceputul anului trecut. Comparativ cu inceputul lui 2009, acciza la tigari este mai mare cu 48%, la care se adauga o cresetere cu 14% din cursul de schimb utilizat.