VIDEO FOTOGALERIE Sonisphere 2010, Ziua 2: "Metal" in pantecul mamei

Psihanalistii spun ca nevoia omului pentru ritmurile muzicale isi are radacinile in perioada prenatala, cand fatul simte bataile inimii mamei. Ulterior, nou-nascutul este linistit tot prin miscari repetitive, ritmul fiind recunoscut ca un „calmant natural”. In rock, se stie ca heavy metal-ul se axeaza pe ritmuri simple, de 4/4, care rezoneaza astfel cu ritmul cardiac, in timp ce stilul thrash metal (subgen al heavy metal-ului) pastreaza doar pe alocuri aceasta cadenta. Sambata, 26 iunie, zeci de mii de rockeri au regasit, in aglomeratia umana de la Romexpo, confortul din pantecul mamei, in seara in care thrash-ul s-a intors la origini si in care ritmul de 4/4 nu s-a raportat doar la fraze muzicale pe parcursul cate unei piese, ci la un careu de asi legendar: The Big Four.

Pornind de la caracteristicile unui stimul acustic, MD Faber (profesor si scriitor) vorbeste intr-unul dintre volumele sale, de existenta unei „diade” in muzica rock: „ritmul, care se afla „la baza”, si melodia, aflata „in varf”, este o relatie duala de unitate, un fel de imagine auditiva a aranjamentului prunc-mama, mai ales in perioada in care copilul incepe sa se separe, devenind o creatura distincta”.

Scriitoarea Ellen Spitz considera si ea ca apetitul muzical „deriva in mare masura din puterea de a trezi in noi acea straveche lume a legaturii duale copil-mama care supravietuieste in subconstient”.

Efectul impaciuitor in rock rezulta astfel din amintirea „ritmurilor biologice adanci care au fost, si inca mai sunt, strans legate de relatia noastra primara cu persoana care ne-a purtat in pantece”.

In heavy metal, ritmul este simplu, de 4/4, oferind o baza pentru regresia la etapa prenatala. Ritmul va furniza placerea de a fi tinut si protejat de persoana care ti-a dat viata: „Pe masura ce mergem cu piesa, pe urma ce o urmarim, ne lasam in voia ei, pe masura ce ii permitem sa ne introduc pe si in taramul afectului, pe masura ce trecem prin inceputul, mijlocul si sfarsitul acestei piese determinante pentru psihic, suntem acompaniati de ritm, care ne tine de mana”, mai spune Faber.

In thrash metal, situatia este usor diferita. Desi este un subgen al stilului heavy metal, thrash-ul nu mai pastreaza cu sfintenie regula lui „4/4”, fiind prezente uneori si alte ritmuri pe parcursul unei piesei.

Sambata, 26 iunie, carenta de ritmuri 4/4 a fost rezolvata prin instituirea, la un nivel superior, a ciclului cardiac atat de calmant pentru melomani: cele patru mari nume ale stilului trash au urcat pe aceeasi scena, in ceea ce a insemnat un nou episod al evenimentului istoric „The Big Four @ Sonisphere” („episodul Romania”).

Ciclul cardiac al fanului thrash metal: 1/4 (Anthrax)

O coada imensa a putut fi vazuta sambata, pe parcursul mai multor ore, la intrarea in Romexpo. Chiar si Adi Despot de la Vita de Vie (prima formatie programata sa cante in a doua zi de Sonisphere) isi marturisea nerabdarea de a vedea cele patru mari concerte care aveau sa vina dupa recitalul VDV.

Si astfel, „ziua cea mare” a inceput cu un Anthrax plin de energie. Solistul Joey Belladonna a aratat cam cum trebuie sa se comporte orice frontman pentru a-si extazia fanii: a alergat tot timpul pe scena, a purtat celebrul coif din pene al sefilor indieni (cu ocazia piesei Indians), a indemnat publicul sa isi elibereze endorfinele prin vocalize, le-a cerut persoanelor de la tribuna sa se ridice de pe scaune (fara succes).

Dupa ce, in prima zi de Sonisphere, Manowar interpretase piesa Heaven And Hell in memoria lui Ronnie James Dio, a venit randul celor de la Anthrax sa prezinte un fragment al celebrului cantec. „He is listening to you”, i-a asigurat solistul pe fani, indemnandu-i sa cante. Si a adaugat, privind spre cer: „Ronnie, we love you, man!”

„It only took us 29 years to get here!” a constatat chitaristul Scott Ian spre finalul concertului Anthrax si a cerut sa vada „mano cornuta” celebrul simbol rock al „coarnelor de diavol” („Let me see those horns!”).

Ciclul cardiac al fanului thrash metal: 2/4 (Megadeth)

Megadeth a avut ghinionul de a nu beneficia de cel mai bun sunet posibil, vocea lui Dave Mustaine fiind usor sub nivelul sonor al instrumentelor. Impediment minor insa pentru fanii care au cantat fiecare vers din piese ca Hangar 18, Headcrusher sau In My Darkest Hour.

Pe A Tout Le Monde, mii de oameni au exersat limba franceza, iar Symphony Of Destruction a reamintit ca Megadeth are poate cel mai puternic mesaj din cadrul „celor patru mari”.

Ciclul cardiac al fanului thrash metal: 3/4 (Slayer)

Slayer a redefinit termenul carnaj, caci academicienii care au scris dictionarele in mod sigur nu au asistat la mosh pit-urile organizate la Romexpo pe fiecare dintre cele 12 piese.

Un adevarat masacru cu ocazia concertului Slayer, inspirat si de atitudinea beligeranta a celor de pe scena: tatuaje fioroase, tricouri cu cranii insangerate, lanturi si chitara lui Kerry King, avand la capat doua coarne rosii.

Ciclul cardiac al fanului thrash metal: 4/4 (Metallica)

Anthrax canta thrash metal. Megadeth canta thrash metal. Slayer – tot thrash metal. Metallica insa inseamna thrash metal-ul insusi.

Inceput, ca intotdeauna, cu „zbuciumatul” Creeping Death, concertul a oferit piesele devenite „clasice”, dar si cantece de pe albumul Death Magnetic (That Was Just Your Life, Cyanide, All Nightmare Long).

Si pentru ca „Metallica is here to make you feel good”, cum avea sa spuna James, cele doua ore de concert au adus de toate: proiectii multimedia, solo-ul de chitara al lui Kirk, flacari pe parcursul mai multor piese, sau rafale de mitraliera si artificii cu ocazia cantecului One.

Sad But True a fost dedicata „celor patru mari” ai thrash-ului, precum si fanilor romani, iar James a aratat spre camera o pana cu The Big Four, intrebandu-i pe cei prezenti, la un moment dat, daca sunt constienti ca asista la un moment istoric. Raspunsul din partea fanilor a fost categoric: mai multe „Me-tali-ca!” simpatice, si atat de ciudate pentru formatia americana, obisnuita sa se auda mereu strigata „‘tali-ca!” la concerte.

Singurul moment neplacut al serii a aparut atunci cand James a pronuntat numele „Budapest” la mijlocul unei piese, determinandu-i pe cativa sa strige mustrator „Bucharest! Bucharest!” Nimic grav, iar ulterior, constient de mica scapare, James avea sa pronunte obsesiv si raspicat numele corect al Capitalei noastre.

Au existat si momente de „mandrie nationala”, cand Kirk a folosit o chitara ce avea pe ea inscriptionat numele Dracula, sau cand James a folosit doua pene de chitara pentru a imita dintii de vampir. Si pentru ca peste 35.000 de oameni au alcatuit sambata seara „the Metallica familly”, in public a fost afisat un steag purtand numele lui „Cliff” Burton, fost basist al trupei.

Finalul a venit cu un bis compus din trei piese: Stone Cold Crazy (preluare dupa Queen), Hit The Lights (primul cantec creat de Metallica) si Seek & Destroy, pentru ca apoi fanii sa primeasca zeci de pene de chitara si cateva bete de toba, precum si o intrebare-promisiune din partea lui Lars: „Am I the only one who thinks that Metallica should come to play here more often?”

Si nimeni nu a indraznit sa il contrazica…

Setlist Anthrax