Analiza WBS – Indicii BVB au inchis saptamana cu evolutii negative abrupte
Indicii Bursei de Valori Bucuresti au incheiat saptamana cu evolutii negative abrupte, scaderile principale venind dupa decizia CCR privind neconstitutionalitatea a doua din masurile de austeritate asumate de guvern. SIF-urile au reactionat cel mai puternic la aceasta stire, indicele BET-FI pierzand 9.41% din valoarea de inchidere de ieri; scaderile actiunilor din componenta sa au fost cuprinse intre -8.65% (SIF 2 Moldova) si -10.43 (SIF1 Banat Crisana).
Indicele BET-NG a suferit a doua scadere procentuala a zilei, de -6.27%, datorita declinului suferit de actiunile Transgaz (-4.03%), Transelectrica (-6.25%) si OMV Petrom (-1.90%). Indicele BET a scazut la randul sau cu 4.84%, cele mai mari contributii negative fiind date de actiunile bancare: BRD (-6.78%) si Banca Transilvania (-4.70%).
Valoarea tranzactiilor inregistrate astazi a crescut semnificativ fata de media ultimelor zile. Pe piata de actiuni a sectiunii BVB valoarea tranzactionata a fost de 50.13 milioane de lei, in timp ce pe sectiunea RASDAQ totalul a fost de 1.9 milioane de lei. De asemenea, pe piata futures s-au tranzactionat contracte EURRON in valoare totala de 6.71 milioane de lei.