Scandalul Firea-Boureanu: CNA aplica o amenda de 18.000 de lei postului Antena 3
Jignirile dintre moderatoarea Gabriela Vranceanu Firea si invitatul Cristian Boureanu, in emisiunea „Stirea zilei” de luni, 31 mai, au atras postului Antena 3 o amenda de 18.000 de lei din partea CNA. Membrii Consiliului au aplicat, joi, aceasta sanctiune pentru degenerarea limbajului folosit, pentru lipsa de impartialitate a moderatoarei si pentru faptul ca nu a asigurat echilibrul intre opozitie si putere, in studio.
Sanctiunea a fost indelung negociata, amenda maxima propusa initial fiind de 20.000 de lei (propusa de Ioan Onisei, membru CNA), iar cea minima – o somatie publica, propusa de Grigore Zanc, membru CNA, care a invocat in acest sens contextul „exceptional”‘, mai exact faptul ca moderatoarei i-a murit sotul in primavara si are „circumstante atenunante”.
- Marti, Antena 3 a anuntat ca il da in judecata pe deputatul PDL Cristian Boureanu, in urma emisiunii de luni, postul exprimandu-si solidaritatea cu moderatoarea Gabriela Vranceanu Firea. In cadrul emisiunii respective, moderatoarea si invitatul s-au balacarit reciproc minute bune, cu referiri la amanti, „muci in freza” si „mancat la toaleta”. Vezi mai multe aici
Radu Preda, consultant editorial Antena 3, prezent la sedinta CNA de joi:
- Vocea dl. Boureanu s-a auzit in permanenta ca fundal sonor sau ca vorbitor principal in aceasta emisiune. Inainte de a scoate din context acel schimb de replici cu adevarat nefericit si regretabil, sa privim contextul si anume o afirmatie foarte grava a dl. Boureanu care i-a spus doamnei Firea „nu raspund la intrebarile dvs”.
- Mai mult decat atat, a acuzat-o ca nu-i pune anumite intrebari dl. Orban si ma intreb cu ce calitate. As vrea sa facem o diferenta intre un talk-show si o emisiune electorala, unde intr-adevar trebuie sa existe un echilibru perfect intre partide, timpi alocati, samd. Aici este limpede ca dl. Boureanu a facut tot posibilul ca sa strice aceasta emisiune.
- Este greu de cuantificat in ce masura Antena 3 a contribuit la degradarea imaginii dl. Boureanu.
- Este o diferenta de tratament intre moderator care este supus unor legi destul de stricte si de clare si un invitat care practic nu da socoteala in fata nimanui. Iar daca intr-un astfel de incident, in care inclusiv moderatorul a avut partea sa de vina, se da o sanctiune, nu poate fi impotriva televiziunii sau a moderatorului. Invitatul nu risca nimic. Si atunci ma intreb ce este de facut cu astfel de oameni, in conditiile in care interzicerea lor pe post nu este o solutie.
- Partidul din care vine dl Boureanu are o rezerva de astfel de cadre care sa vina la televiziunile incomode si care sa faca totul pentru a perturba emisiunile, iar daca nu sunt invitati deloc suntem pasibili de sanctiuni.
Ce au spus membrii CNA:
- Gelu Trandafir: Conform legislatiei audiovizuale, in astfel de momente radiodifuzorul trebuie sa asigure impartialitate, echilibru si formarea libera a parerilor.
- Dan Grigore: Doamna Firea trebuia sa mentina un echilibru in emisiune. Doamnei Firea i se pune pata, cum se spune in popor. Si tot dialogul asta dintre Orban si Boureanu ii scapa din mana. Ii lasa sa vorbeasca simultan. Intervine la un moment dat si apoi revine ca are o intrebare de pus”.
- Christian Mititelu: Daca era sa opreasca pe cineva, ar fi trebuit sa-l opreasca si pe dl Orban. Normal era ca dna Firea sa dea o replica la acest discurs. Avea o singura intrebare pe care voia neaparat sa o puna, sa-l puna intr-o situatie stanjenitoare pe Boureanu – problema firmelor dumnealui. (…) Dvs. invitati oameni de la partidul de guvernamant ca sa puteti bifa ca vin si ei. Acum ca vin, ii invitati intr-o situatie de inferioritate numerica la care se adauga o agresivitate a moderatorului, care de multe ori nu-i lasa sa vorbeasca.
- Rasvan Popescu: [Realizatoarea] avea dreptul sa intrerupa microfonul, sa bage publicitate… sa revina si sa o ia de la capat. Macar moderatorul ar trebui, daca nu sa fie neutru 100%, sa-i permita celui aflat in minoritate sa se exprime. Daca tii lucrurile in mana la modul acesta, de obicei ele nu degenereaza. (…) CNA nu are autoritate asupra invitatilor. Era obligatia moderatoarei sa tina emisiunea in mana, sa nu ajunga la derapaje. Avea niste parghii legale de a intrerupe emisiunea, microfonul, de a baga publicitate. Problema principala aici este publicul, nu un conflict intre doua persoane.”