Sari direct la conținut

Prima masina electrica a Nissan costa peste 32.000 de euro in Europa, dar subventiile oferite de stat ii scad pretul cam cu 5.000 de euro

HotNews.ro

Nissan a anuntat preturile europene ale modelului Leaf, prima masina electrica a marcii, model care va fi lansat in Portugalia, Irlanda, Olanda si Marea Britanie, cu preturi pornind de la circa 33.000 de euro. Compania a ales insa aceste piete fiindca statele dau subventii de circa 5.000 de euro cumparatorilor, astfel ca Leaf ajunge sa coste sub 30.000 de euro. Masina va fi in showroom-uri la final de an si are 160 km autonomie si viteza maxima de 140 km/h.

In decembrie 2010 Leaf va fi in showroom-urile din Portugalia unde va costa 29.995 euro, incluzand si subventiile de 5.000 de euro acordate de stat. In aceeasi luna va fi lansata si in Olanda unde pretul final va fi 26.839 euro, dupa aplicarea unei subventii guvernamentale de 6.000 de euro, scrie Automotive News.

In februarie 2011 Leaf va ajunge si in Irlanda unde preturile vor fi similare cu cele din Portugalia. In Marea Britanie masina va costa 23.350 lire dupa aplicarea subventiei de 5.000 de lire.

Alianta Renault – Nissan a investit circa 4 miliarde euro in masini electrice, iar la anul vor aparea si modele Renault 100% electrice. Scopul este ca o masina electrica sa ajunga sa coste cam cat un model hibrid. In prezent, cel mai vandut hibrid, Toyota Prius, costa cam 26.000 de euro pe continent.

Nissan descrie Leaf ca fiind „prima masina electrica accesibila ca pret”, autonomia este de 160 km, viteza maxima e de 140 km/h, iar timpii de incarcare sunt de opt ore la o priza standard si 30 de minute la o statie de incarcare rapida ce duce bateria la 80%.

Hatchback-ul Leaf are 4,44 metri lungime, iar producatorul spune ca utilizatorul va plati incarcand masina la priza de opt ori mai putin decat ar plati pentru combustibil la un automobil cu motor termic.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro