Sari direct la conținut

Romania este tara europeana in care inmatricularile auto au scazut cel mai puternic in primele patru luni, Portugalia si Spania au fost campioane la cresteri

HotNews.ro

In Romania, piata masinilor noi a scazut cu 56% in intervalul ianuarie – aprilie, tara avand cel mai mare declin dintre toate cele 28 de piete auto europene cuprinse in datele ACEA. Ungaria si Bulgaria au inregistrat scaderi de peste 40%, in timp ce la polul opus, Portugalia a avansat cu 59%, iar Spania, cu 43%. Aprilie 2010 a fost o luna mai slaba decat luna a patra din 2009. Pentru intervalul ianuarie – aprilie, Volkswagen e brandul cu cea mai mare cota de piata pe continent, 11,1%, urmat de Ford, cu 8,9% si Renault, cu 8,6%.

In aprilie, inmatricularile de masini noi au scazut cu 7%, de la 1,26 milioane unitati, la 1,17 milioane, iar pentru intreg intervalul ianuarie – aprilie, piata a urcat cu 5,2%, de la 4,69 milioane masini noi, la 4,92 milioane. Piata romaneasca a inregistrat cea mai dura scadere: 56%, de la peste 40.000 de masini anul trecut, la sub 18.000 anul acesta. Nici Ungaria nu a mers bine, scaderea fiind de 53%, de la peste 29.000 de masini, la sub 14.000. Si la vecinii bulgari piata masinilor noi a scazut dur, 47%, la sub 5.000 de masini inmatriculate.

La capitolul cresteri, Portugalia e campioana, cu 59%, de la circa 44.000 de masini inscrise in circulatie in primele patru luni ale lui 2009, la aproape 70.000 anul acesta. Si piata spaniola a crescut puternic cu 43%, spre circa 380.000 de masini noi. Germania este si dupa patru luni cea mai mare piata europeana, insa cu scadere de 25%, din cauza ca programul Rabla nu mai exista acolo.

In topul cotelor de piata ale marcilor auto conduce Volkswagen cu 11,1%, urmata de Ford cu 8,9% si Renault cu 8,6%. Peugeot detine 7,5% din piata europeana, iar Opel circa 6,9%. Vanzarile Dacia in Europa au avansat cu 33% in primele patru luni ale anului, de la 65.000 de masini, la 86.000. Si cota de piata a avansat de la 1,4%, la 1,7%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro