Sari direct la conținut

Președintele Credit Suisse susține că banca nu putea fi salvată: „Nu am reușit să oprim impactul scandalurilor”

HotNews.ro
Axel Lehmann, Foto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia
Axel Lehmann, Foto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

​Preşedintele Credit Suisse, Axel Lehmann, şi-a făcut marţi mea culpa în faţa acţionarilor pentru că banca elveţiană nu a putut fi redresată, fiind nevoie de intervenţia autorităţilor pentru ca Credit Suisse să fie preluată de rivala UBS Group AG, transmit Reuters și Agerpres.

„Îmi cer scuze pentru că nu am putut opri pierderile de încredere care s-au acumulat timp de mai mulţi ani şi pentru că v-am dezamăgit”, le-a spus Axel Lehmann acţionarilor de la Credit Suisse reuniţi la ultima Adunare Generală Anuală din istoria de 167 de ani a băncii.

„Nu am reuşit să oprim impactul scandalurilor şi să contracarăm ştirile negative cu fapte pozitive. În cele din urmă, banca nu a putut fi salvată”, a mai spus Lehmann.

În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.

Autorităţile elveţiene insistă că având în vedere urgenţa cu care se derulau lucrurile nu au avut de ales. Credit Suisse a înregistrat o deteriorare dramatică a capacităţii sale de a accesa lichiditate în zilele anterioare cumpărării de către UBS.

Guvernul elvețian i-a sărit din schemă pe acționarii Credit Suisse

Potrivit ministrului elveţian de Finanţe, Karin Keller-Sutter, o preluare de către stat a Credit Suisse, sau un proces de lichidare controlată nu erau alternative viabile având în vedere riscurile financiare inacceptabile pe care le-ar fi creat pentru contribuabili.

Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, se reunesc marţi la Zurich pentru ultima AGA. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich.

Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare.

Procurorul general al Elveției a anunțat demararea unei anchete privind preluarea Credit Suisse de către UBS, afirmând într-un raport că „numeroase evenimente” din jurul tranzacției merită investigate.

Prăbușirea Credit Suisse a avut loc după falimentul subit al băncilor americane Silicon Valley Bank şi Signature Bank, eveniment care a declanșat panică în rândul investitorilor și a dus la contagierea pieței bancare europene.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro