Sari direct la conținut

UPC Romania, cu peste 30.000 de clienti mai putin in primul trimestru din 2010

HotNews.ro

UPC Romania avea in primul trimestru al acestui an un numar total de peste 1,21 milioane abonati, in scadere cu 2,4% (30.300 clienti) fata de ultimul trimestru al anului trecut si cu 3,5% fata de acelasi trimestru din 2009, in conditiile in care cresterea pe segmentul televiziunii digitale nu a compensat scaderea numarului de clienti la televiziunea analogica, arata datele prezentate vineri de grupul Liberty Global. Conform oficialilor UPC Romania, scaderea puterii de cumparare in actualele conditii economice se reflecta in renuntarea unor clienti la serviciile TV analogice sau migrarea, in special la nivel local, catre operatori alternativi cu continut mai restrans dar preturi mai mici.

„In ceea ce priveste serviciul de televiziune analogica se observa o diminuare a bazei de clienti, determinata de conditiile economice actuale, care au condus la scaderea puterii de cumparare a consumatorilor. Aceasta se reflecta direct in renuntarea la serviciile de televiziune analogica de catre un anumit segment al populatiei sau migrarea anumitor clienti catre operatori alternativi, in special la nivel local. Acestia ofera insa un continut mai restrans la preturi mai mici. Acest segment este si cel mai expus in conditiile in care situatia macroeconomica continua sa se deprecieze”, sustin oficialii UPC Romania.

Operatorul de comunicatii prin cablu a inregistrat in primul trimestru al acestui an o usoara crestere a bazei RGU (abonamente) pana la 1.643.800, de aproximativ 0,2% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Pe segmente specifice, respectiv televiziune digitala, Internet si telefonie, s-au inregistrat de asemenea cresteri fata de primul trimestru din 2009.

In primele trei luni din acest an, UPC a ajuns la 245.600 clienti la serviciile de televiziune digitala, in crestere cu 67% fata de aceeasi perioada a anului trecut. La serviciile de internet, compania a atras in primul trimestru din acest an 271.400 abonati, cu 10,6% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar pe telefonie fixa numarul abonatilor a ajuns la 153.300, cu 16,6% mai mult fata de perioada similara din 2009.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro