Deputatul PNL Gratiela Gavrilescu, jefuita in Bulgaria
Gratiela Gavrilescu, deputat PNL, a ramas fara portofel, dupa o mini-vacanta petrecuta in Bulgaria. Aceasta si-a petrecut sfarsitul de saptamana, de vineri pana duminica, la Nisipurile de Aur, in tara vecina, si spune ca intr-una din aceste zile, i s-a furat portofelul din geanta.
- „Efectiv, nu stiu cand a fost, in portofel aveam toate actele mele de identitate, cartelele de vot electronic, legitimatia, bani nu foarte multi, dar si bijuterii de familie, un inel cu smarald, pe care l-am scos de la mana pentru ca era prea larg, o cruciulita de aur de la Ierusalim si o cartoteca cu litere chirilice de argint din 1848. Erau ale mele, de suflet”, a declarat deputatul liberal, pentru Mediafax.
- „Am anuntat Politia Hotelului, Politia de la Varna. Doamne ajuta, ca sunt intreaga si nu mi-au furat si masina”, a adaugat Gratiela Gavrilescu, precizand ca a calatorit, de-a lungul timpului, si in tari unde se spune „atentie la portofel”, insa nu a patit niciodata nimic.
La sfarsitul saptamanii trecute, mai multi romani aflati in minivacanta de 1 Mai in statiunile Nisipurile de Aur si Albena au sustinut ca le-au disparut masinile din fata hotelurilor in care erau cazati. Printre acestia s-a aflat si primarul localitatii Clejani, Florin Nidelea, caruia i-a disparut autoturismul BMW X5, din fata unui hotel din Nisipurile de Aur.
Primarul Florin Nidelea a fost anuntat miercuri de catre autoritatile bulgare sa se prezinte la sediul Politiei din Varna pentru a-si recupera masina, care a fost gasita intr-o parcare din orasul bulgar.