Sari direct la conținut

Peste 9.200 de contestatii la procedurile de achizitii publice, depuse in 2009.  Se asteapta peste 12.000 in acest an

HotNews.ro

Anul trecut numarul contestatiilor depuse pe procedurile de achizitii publice a ajuns la 9.218, ceea ce a insemnat o crestere cu 41,45% fatã de anul precedent, arata raportul de activitate pe anul 2009 al Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor. Institutia a emis 7.360 de decizii din care 33,41 in favoarea autoritatii contractante si aproape 31% in favoarea agentilor economici. CNSC se asteapta ca numarul contestatiilor depuse in 2010 sa ajunga la peste 12.000.

Raportul de activitate al CNSC arata ca:

■ 2.459 decizii au fost luate in favoarea autoritatii contractante (33,41%);

■ 2.281 decizii au fost luate in favoarea contestatorilor (operatorilor economici) (30,99%);

■ 1.472 decizii prin care C.N.S.C. a respins contestatia pe exceptii (tardive, fara obiect, inadmisibile, lipsite si ramase fara obiect, introduse de persoane fara interes, etc) (20,00%);

■ 1.148 decizii au fost date ca urmare a luarii la cunostiinta de renuntarea la contestatie de catre contestatori (15,60%).

I”n ciuda numãrului extrem de mare de dosare (contestatii) primite in anul 2009 de cãtre C.N.S.C. si a subdimensionãrii schemei de personal a institutiei, totusi completele de solutionare a contestatiilor din cadrul Consiliului au reusit performanta de a solutiona un dosar intr-un termen mediu de 19 zile, incadrandu-se astfel in termenul stipulat de legislatie”, mai arata documentul citat.

„In primele trei luni ale anului 2010 numãrul dosarelor (contestatiilor) depuse la C.N.S.C. a crescut cu 33,6% comparativ cu perioada similarã a anului precedent si cu 76,94% comparativ cu perioada similarã a anului 2008. Se apreciazã cã pe parcursul acestui an numãrul contestatiilor formulate la C.N.S.C. va cunoaste o crestere de aproximativ 40% comparativ cu anul precedent”, se mai precizeaza in document.

Propuneri pentru 2010. La finalul raportului, se precizeaza ca „CNSC va urmari cu prioritate pe parcursul anului 2010 realizarea urmatoarelor obiective:

  • dezvoltarea bazei statistice a institutiei in vederea identificarii cauzelor si motivelor care determina formularea de contestatii; in acest sens se va infiinta in cadrul institutiei un compartiment de statistica si IT;
  • dezvoltarea unui sistem electronic de impartire aleatorie a dosarelor, similar modului de impartire de la nivelul instantelor judecatoresti;
  • incheierea unor Protocoale de colaborare institutionala cu alte autoritati in domeniul achizitiilor publice, in special cu ANRMAP, UCVAP, Consiliul Concurentei;
  • asigurarea unei transparente totale in ceea ce priveste activitatea CNSC, inclusiv prin montarea la sediul institutiei de ,,bancomate informatice’’.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro