Seful Gazprom: Romania nu va ocupa locul Bulgariei in proiectul South Stream
Romania nu va putea ocupa locul Bulgariei in proiectul South Stream, dar ea poate avea o ramificatie a gazoductului ori prin mare, ori din Bulgaria, a declarat vineri seful concernului rus Gazprom, Aleksei Miller, potrivit RIA Novosti citata de Agerpres.
„Romania si-a aratat interesul, poate fi vorba de construirea unei ramificatii maritime sau din Bulgaria. Aceasta ar fi deocamdata ideea”, a afirmat Miller.
El a subliniat in continuare ca Gazprom a avut negocieri reusite cu partea bulgara si ca proiectul se realizeaza conform graficului.
RIA Novosti aminteste ca pentru realizarea gazoductului South Stream – initiat de grupul italian ENI si de Gazprom si care urmeaza sa transporte gaz din Rusia catre Europa prin Marea Neagra, ocolind Ucraina -, partea rusa a semnat acorduri cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia si Croatia.
La mijlocul lunii februarie, Gazprom anunta intr-un comunicat, in urma unei intalniri desfasurate la Bucuresti intre vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, si ministrul roman al economiei, Adriean Videanu, ca Romania a confirmat interesul pentru participarea la proiectul South Stream si a transmis partii ruse datele solicitate anterior, necesare pentru pregatirea studiului de fezabilitate pentru varianta de traseu a gazoductului pe teritoriul Romaniei.
Ulterior, presa rusa a scris ca Romania ar putea inlocui Bulgaria in proiectul South Stream.