Sari direct la conținut

Microsoft, asteptat sa lanseze smartphone-uri, conceptie proprie, saptamana viitoare

HotNews.ro

Microsoft intentioneaza sa prezinte saptamana viitoare o noua linie de telefoane mobile, parte a asa-numitului proiect Pink, in cadrul caruia s-a spus ca Microsoft lucreaza la propriul sau smartphone, sustin surse citate de Wall-Street Journal, informeaza AFP. Potrivit surselor, Microsoft a proiectat software-ul, serviciile online si partea hardware pentru noile telefoane, iar producatorul va fi Sharp.

Informatia vine pe fondul unei invitatii de presa a Microsoft pentru un eveniment ce va avea loc luni, pe 12 aprilie. Oficialii Microsoft nu au dorit sa dea informatii suplimentare legate de acest eveniment.

Surse citate de Wall Street Jounal si Reuters sustin ca Microsoft va prezenta o noua gama de telefoane mobile de tip smartphone, adaptate in special pentru accesarea retelelor de socializare online.

Potrivit Wall Street Journal, telefoanele se vor vinde mai intai pe piata americana prin intermediul operatorului Verizon Wireless, urmand sa fie ulterior comercializate si la nivel international. De asemenea, noile smartphone-uri vor dispune de un sistem de operare asemanator cu Windows Phone 7, platforma prezentata de Microsoft in luna februarie a acestui an.

Zvonuri despre un telefon Microsoft numit „Pink” au circulat inca de anul trecut, blogul de specialitate Gizmodo prezentand chiar niste poze care ar fi infatisat acest telefon, insa Microsoft a negat ca ar lucra la un astfel de proiect.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro