Sari direct la conținut

VIDEO Kabul Dreams – singura trupa de indie rock din Afghanistan se vrea pe scena internationala

HotNews.ro
VIDEO Kabul Dreams – singura trupa de indie rock din Afghanistan se vrea pe scena internationala

Kabul Dreams, singura trupa de indie rock din Afganistan, reprezinta un element inedit in aceasta tara macinata de conflicte si instabilitati. Insa, in doar in an de existenta, cei trei tineri au inceput incet – incet sa cucereasca publicul, iar acum se viseaza staruri pe scena internationala.

Muzica lor este inspirata de Beatles, Oasis si Radiohead, iar in repertoriul lor se regaseste si un cover foarte bun dupa „Wonderwall”de la Oasis.

The Guardian prezinta povestea baietilor de la Kabul Dreams, trei tineri de origine uzbeka, tajica si, respectiv, pashtuna, care surprind mediul cultural afgan.

„Tintim catre lucruri marete. Vrem o casa de discuri si un turneu international” a declarat Siddique Ahmed, basistul trupei, pentru The Guardian. „Si un Grammy” a adaugat vocalistul Suleman Qardash.

Trupa a concertat in luna martie in singurul club de noapte din Kabul, dar si la ambasada Marii Britanii. Din ce in ce mai multi tineri afgani incep sa vina la concertele lor, desi nu au nici cea mai mica idee de ce inseamna muzica rock. De asemenea, acestia au calatorit si in India, unde au concertat in fata unui public de 100 de persoane, in Delhi.

Baietii lucreaza acum la primul lor album pe care il inregistreaza intr-un studio improvizat acasa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro