VIDEO In Etiopia s-a lansat o masina electrica ce costa circa 12.000 de dolari
Intr-una din cele mai sarace tari din lume, Etiopia – unde penele de curent sunt ceva obisnuit – o companie locala a lansat o masina electrica ce costa intre 12.000 si 15.000 de dolari, scrie BBC. Productia e insa extrem de mica, sase masini/saptamana, iar multe dintre piese sunt aduse din China si alte tari asiatice, anunta televiziunile locale. Lansarea e una paradoxala, dat fiind ca in Etiopia o buna parte din gospodarii nu au curent electric, iar unde exista, se intrerupe des.
Masina se numeste Solaris Elettra, poate merge cu maxim 80 km/h, iar compania spune ca Etiopia dispune de multe surse de energie, mai ales hidrocentrale si adauga ca tara ar putea deveni cel mai mare producator de electricitate din Africa in viitor. BBC noteaza ca vor exista doua versiuni, cu preturi de 12.000 si 15.000 de dolari.
Televiziunile locale spun ca o parte din piese vin din China, Singapore, Coreea si Taiwan, iar seful companiei sustine ca daca masina va fi scutita de taxe pretul standard va scadea cu circa 2.500 euro, de la valoarea standard de circa 10.100 euro.
Planurile anuntate indica marirea productiei la cel putin 30 de masini/saptamana la uzina din capitala Addis Abeba si exportul in alte tari africane si chiar europene.
Planurile trebuie privite cu multa indoiala, mai ales ca Etiopia e una din cele mai sarace tari de pe glob, iar electricitatea e un lux, astfel ca discutiile despre masini electrice sunt cel putin nepotrivite. In plus, capacitatea guvernului de a investi in statii de incarcare este cu siguranta foarte scazuta.
Etiopia are o suprafata de circa patru ori mai mare decat Romania si populatie de aproape 80 de milioane de locuitori. Circa jumatate din populatie traieste cu mai putin de un dolar/zi.
Tari extrem de avansate din punct de vedere tehnologic – precum SUA si Japonia – fac primii pasi in domeniul masinilor electrice, dar nici acolo nu exista inca retele foarte extinse de incarcare si sunt in etapa in care producatorii incep sa anunte preturi pentru masini care se vor vinde in volume importante abia peste ani buni.