Parlament: Raportul SRTV a fost introdus pe ordinea de zi de marti
Raportul de activitate al Societatii Romane de Televiziune (SRTV) a fost introdus pe ordinea de zi a sedintei Parlamentului de marti, dupa ce, saptamana trecuta, PNL si PSD reusisera sa blocheze dezbaterea acestui raport, anunta Agerpres.
„De aceasta data colegii care au fost mai vocali saptamana trecuta au fost mai linistiti, constientizand ca nu pot tergiversa la nesfarsit introducerea pe ordinea de zi, dezbaterea si votarea raportului SRTV”, a declarat liderul senatorilor PD-L Traian Igas.
Secretarul social democrat al Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a anuntat ca pe ordinea de zi a sedintei plenului reunit al celor doua Camere au fost introduse suplimentar rapoartele Consiliului National al Audiovizualului (CNA) si Agentiei Nationale de Presa AGERPRES.
Cele doua puncte suplimentare, care nu erau programate pentru sedinta de saptamana trecuta, au fost inscrise intr-o lista suplimentara, printre alte aproximativ 20 de rapoarte, proiecte legislative si numiri in diferite organisme aflate sub control parlamentar.
Parlamentul nu a putut dezbate, miercurea trecuta, raportul de activitate al SRTV si SRR din cauza protestelor opozitiei, respectiv PSD si PNL.
Social democratii si liberalii au invocat atunci ca raportul TVR a fost introdus neregulamentar pe ordinea de zi si au blocat sedinta comuna astfel incat nici un proiect de lege nu a fost dezbatut.
Daca documentul intra in dezbatere si este supus la vot ar putea duce la inlocuirea lui Sassu din functia de presedinte-director general al televiziunii nationale, functie pe care a obtinut-o cu sprijinul PSD.