Politic Show: Ponta: "PSD comunist și corupt? Discurs penibil"; Berceanu si Udrea se bat pentru mai multi bani la rectificarea bugetara; PDL isi ia la periat politrucii din deconcentrate; Razboiul anti-DNA arunca PNL in ridicol. Nastase si EDF – acuzatii respinse la Washington
Berceanu si Udrea se bat pentru mai multi bani la rectificarea bugetara. Cel mai probabil se vor lua bani de la ministerele mai „mici” sau care nu au declansat proteste de strada, pentru a mari bugetele altora, printre care s-ar putea numara Transporturile si Sanatatea. In doua-trei luni guvernul ar putea face prima rectificare bugetara din acest an, conform unor surse oficiale, citate de Mediafax. Modalitatea in care guvernul va decide cum sa taie sau sa suplimenteze bugetele ministerelor va trebui aprobata si de oficialii Fondului Monetar International, care vor avea un cuvant greu de spus in rationalizarea banilor publici pe fiecare minister in parte. „Guvernul asteapta misiunea FMI pentru a discuta parametrii bugetului, iar o rectificare bugetara nu va avea loc mai devreme de luna mai, poate chiar in luna iunie”, au precizat sursele. Integral in Gandul.
In editorialul „Romania a trecut la criza de vara„, Marius Nitu scrie: „Numarul de someri din Romania e o marfa politica ce trebuie vanduta exact cum se vinde detergentul la supermarket. Totul e sa nu sperii din prima clientul cu eticheta, mai precis cu prima cifra a pretului. In acest caz pragul psihologic, nomina odiosa, e cifra de un milion de someri. Pot sa fie 999.999, dar in niciun caz 1.000.000. A spus Jeffrey Franks de la FMI ca Romania va inregistra in 2010 milionul de oameni fara slujbe, imediat a venit si premierul Boc cu o declaratie pansament despre conceptul de crestere economica care ne va ajuta sa nu ajungem acolo. Tipa sindicatele despre milion, automat iese Seitan de la Ministerul Muncii, care zice ca nu, desi recunoaste ca in mai si iunie somajul va creste. Practic, autoritatile au trecut oficial la criza de vara, o servesc populatiei sub forma de sprit, adica diluata cu mult sifon.” Integral in Gandul.
PDL isi ia la periat politrucii din deconcentrate. De teama ca-si vor pierde la Curtea Constitutionala directorii politici din judete, PDL-istii isi numara pionii pe care ii mai pot salva daca politizarea pica. Concluzia: 30%-40% ar trebui sa plece. Prelungirea discutiilor la Curtea Constitutionala pe tema legii care permite pastrarea directorilor politici in deconcentrate le da emotii PDL-istilor. Dupa doua sedinte in care judecatorii Curtii au pus cartile pe masa, fara a lua insa o decizie, informatiile ajunse pe cai neoficiale in PDL arata ca, momentan, nu exista o majoritate care sa asigure linistea puterii, sustin surse din partid. Integral pe EvZ.ro.
Ponta: „PSD comunist și corupt? Discurs penibil”. Presedintele PSD crede ca discursul celor care catalogheaza partidul lui Ion Iliescu ca fiind comunist si corupt este penibil, fie și pentru faptul ca social-democrații nu au mai guvernat Romania de șase ani. Prezent la Busteni, la reuniunea presedintilor de Consilii Judetene si a primarilor PSD, Victor Ponta a afirmat ca partidul pe care il conduce nu este afectat de cazul senatorului Catalin Voicu, cercetat pentru fapte de coruptie. „Cred ca a fost prima data cand PSD a avut o atitudine foarte clara vizavi de justitie si de modul in care justitia isi indeplineste atributiile normale. Noi am fost corecti si am lasat justitia, in timp ce cei de la putere, cu condamnatii care sunt in continuare in functii, cu mantogii lor, cu gutaii si cu ceilalti…” Integral pe EvZ.ro.
Razboiul anti-DNA arunca PNL in ridicol. Tinerii liberali sunt solidari cu primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, condamnat la inchisoare. A fost un gest absolut natural, spontan, n-a fost nimic aranjat”, a explicat pentru Romania libera presedintele Tineretului National Liberal, Florin Alexe, momentul in care juniorii adunati la Gala Premiilor TNL au aplaudat in picioare mesajul de „intarire sufleteasca” pentru veteranul PNL Cristian Anghel, mesaj la care i-a indemnat senatorul Cristian Topescu. Dupa un proces care a durat aproape trei ani, primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat pe 17 martie, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani si jumatate de inchisoare cu executare. Potrivit sentintei definitive, primarul liberal s-a facut vinovat de abuz in serviciu contra intereselor publice, scrie Romania Libera.
EDF – acuzatii respinse la Washington. Decizie de achitare in SUA. Pozitia EDF in arbitraj a fost aceea ca pretinsa expropriere a urmat refuzului sau de a accepta pretentiile de mita ceruta de oficialitati importante guvernamentale romanesti in august si octombrie 2001. EDF a pretins ca, dupa ce refuzase sa plateasca mita solicitata in numele primului ministru Nastase, Guvernul a emis o ordonanta in 2002, interzicand activitatile scutite de taxe vamale la Aeroportul Otopeni revocand licenta EDF. Aceasta alegatie a tinut prima pagina a presei timp de luni de zile si s-a bucurat mult de atentia mediilor de informare pentru acest caz. Tribunalul arbitral a respins pretentia si a considerat ca EDF nu a reusit sa dovedeasca alegatiile de mita, scrie Adrian Nastase pe blogul sau.
Eurodeputatii romani lipsesc frecvent de la plenarele PE. Romania se plaseaza pe ultima pozitie dintre toate statele membre UE in ceea ce priveste prezenta europarlamentarilor la sedintele plenare si voturile din Parlamentul European in perioada scursa dupa 14 iulie 2009, cu o rata a prezentei de 83,46%, releva un studiu publicat de VoteWatch.eu, potrivit Mediafax. Romania este imediat precedata in acest clasament de Slovacia, ai carei europarlamentari au avut in medie, in perioada mentionata, o prezenta de 86,69% la plenarele PE, si de Ungaria, cu 86,86%. La polul opus se afla Slovenia, cu o prezenta de 96,08%, Luxemburg cu 95,05% si Austria, cu 94,42%. Eurodeputatii din 11 dintre cele 27 de tari membre UE au avut o prezenta medie de cel putin 90% la sedintele plenare ale PE in perioada analizata. Integral in Romania Libera.