Sari direct la conținut

VIDEO SEMINAR HOTNEWS.RO Catalina Melita, director general al Autoritatii de Management POS CCE: La evaluarea contractelor de finantare europeana avem doar doi-trei oameni

HotNews.ro
Seminar HotNews.ro. In imagine, Catalina Melita, director general al Autoritatii de Management POS CCE, Foto: HotNews.ro
Seminar HotNews.ro. In imagine, Catalina Melita, director general al Autoritatii de Management POS CCE, Foto: HotNews.ro

Principala problema a autoritatilor de management pentru finantarile europene este lipsa personalului, sustin reprezentantii institutiilor de resort. De exemplu, in cadrul Autoritatii de management POS CCE, la evaluarea contractelor de finantare exista doar doi-trei oameni, a afirmat directorul general al autoritatii, Catalina Melita. Sefii autoritatilor de resort pentru finantarile UE adresate IMM s-au aflat fata in fata cu beneficiarii de finantari si consultantii specializati in cadrul unui seminar organizat de HotNews.ro, transmis in direct online. Acestia au raspuns in cadrul dezbaterii si intrebarilor adresate online de catre cititori.

In cadrul seminarului au fost dezbatute probleme concrete intampinate de catre beneficiari, din experienta anilor post-aderare la Uniunea Europeana si masurile pentru imbunatatirea accesului la fonduri – deja adoptate sau pregatite, pentru perioada urmatoare, de catre autoritati.

Au participat:

  • Stefan Ciobanu, Director General, (MFP)
  • Catalina Melita, Director General, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (MECMA)
  • Gabriel Friptu, Director General, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional (MDRT)
  • Dan Nicula, Director General, Agentia de Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov
  • Cosmin Meleca, Director, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (MMFPS)
  • Consultanti specializati pe accesarea fondurilor europene
  • Beneficiari de finantare.

Principalele declaratii ale directorului general Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, Catalina Melita:

  • Au existat foarte multe apeluri deschise, inchise, evaluate, contractate si suntem in evaluare cu peste 900 de proiecte
  • Problemele au fost de mai  multe feluri, ale noastre, ale sistemului, si vorbim de timp, de personal insuficient si probleme ale beneficiarilor care sunt tipice perioadei de inceput
  • Lucrurile incep sa se imbunatateasca si de o parte si de cealalta
  • Si noi cand invatam sa prevenim niste erori si beneficiarii incep sa invete. Cand aceste lucruri incep sa se miste si se produce un rodaj, da criza peste noi toti si ne aduce alte probleme precum accesul la finantare
  • Probleme: De partea beneficiarilor, accesul la sursele de cofinantare, de partea noastra volumul mare de proiecte, peste 5.000 si personal redus
  • Dupa ce se termina evaluarea intram in contractare si acolo sunt doar 2-3 oameni
  • Ajungem si la problema dureroasa, la cererea de rambursare. Si aici gasim si foarte multe greseli, se cer documente suplimentare si bineinteles ca acest lucru lungeste procesul. Si adaugam si problema noastra legata de lipsa de personal
  • Anul acesta am incercat sa aducem o serie de simplificari sistemului. In primul rand o simplificare a dosarului care nu mai contine atat de multe documente
  • Si ca sa vezi ce s-a intamplat? Perioada de contractare s-a lungit
  • Acum suntem 46 de oameni, iar diferenta pana la 60 nu se poate ocupa in acest moment
  • Realocarile vor fi si in interiorul axelor si intre axe.  
  • As vrea sa propun un pariu pozitiv. Va mai trece putin timp, un an, pana cand aceste intruniri vor trece de faza exprimarii unor frustrari personale si vom ajunge la cunostinta faptului ca suntem in aceeasi barca, si noi si consultantii si beneficiarii

Principalele declaratii ale directorului Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Cosmin Meleca:

  • Intr-adevar nici eu nu o sa pot comenta pentru care motiv nu se pot face angajari. Ca si o masura dupa externalizare am inceput sa redistribuim personalul din interiorul autoritatii de management pe functiile deficitare
  • Neavand personal la contractare, au fost perioade lungi la semnarea contractului
  • Nici noua nu ne convine sa avem zeci de pagini de intrebari din partea beneficiarilor.
  • Avem de raspuns la zeci de telefoane pe zi.
  • Initiativa ONG-urilor a ajuns pe masa primului-ministru. Deci, domnul prim-ministru stie aceste probleme
  • Noi avem niste restrictii extraordinare.
  • Ni s-ar parea necesar sa se umple schema de personal. Avand toate pozitiile ocupate, vom reusi
  • Cum sa stea sa lucreze pe 12 milioane pana seara la opt?
  • Ce am putut sa facem noi a fost sa decidem externalizarea. Tot ce contractam noi se face prin achizitii publice. 
  • Exista pe site-ul nostru un manual de implementare. Ca autoritate de management nu pot da consultanta beneficiarilor.
  • Daca nu va raspundem, nu va suparati pe noi ca nu raspundem la intrebari.
  • Nu vrem sa ne facem o gasca de beneficiari care sa intre pe sub pielea POS DRU

Principalele declaratii ale directorului general Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, Stefan Ciobanu:

  • Axandu-ne numai pe probleme descurajam potentialii beneficiari
  • Dar nu trebuie sa ignoram ca sunt foarte multi beneficiari care depun proiecte, care sunt castigatori
  • Vin la ACIS, de obicei, reclamatii. A spune ca marea majoritate a cazurilor vin pe o abordare corecta sau vin cu probleme la care nu se gasesc solutii peste noapte. La noi, chiar isi dau silinta
  • Din sesizari incercam sa extragem solutii. Putem lua in vedere modificarea unor proceduri
  • Dialogul cu beneficiarii este un lucru foarte important pentru noi
  • Din acest punct de vedere, deschiderea noastra este de a primi sesizari
  • Din punctul nostru de vedere, obiectivul principal este sa simplificam anumite zone care determina gatuiri sau care conduc la anumite intarzieri si blocaje in implementare.
  • Pentru acest an, zonele principale de actiune ar fi: optimizarea procedurilor de accesare, consolidarea capacitatii administrative, imbunatatirea eficacitatii zonei de achizitii publice si identificarea unor mecanisme de sprijin pentru beneficiari in accesul la cofinantari
  • Autoritatile de management au facut demersuri pentru ca structurile sa fie ocupate
  • Putem sa vedem domenii unde nu exista prea mare interes din partea beneficiarilor si sa facem realocari. Se analizeaza fiecare domeniu in parte si se propun eventuale realocari, in ideea de a indeplini sau supraindeplini fiecare program operational in parte

Principalele declaratii ale directorului generalAutoritatea de Management pentru Programul Operational Regional,Gabriel Friptu:

  • Nu ne asteptam ca beneficiarii nostri sa fie si interlocutorii cei mai comozi
  • Este pentru prima data cand particip la inchiderea unui proiect si imi face mare placere
  • Noi in mare parte chiar daca ne-am pregatit din vreme, ne lovim de chestiile concrete care nu pot fi cuprinse intr-o carte
  • Lumea considera ca sistemul se opreste inaintea beneficiarului. Nu, beneficiarul este parte din sistem
  • Daca ultima veriga nu functioneza, tot ce e inainte este complet inutil
  • Mai avem 291 de proiecte, dar o parte, cred ca ne apropiem de 100, si-au terminat proiectele
  • Rezilierea contractelor sau renuntarea la contracte este parte din mecanism. Ne pare rau pentru ca beneficiarii si-au folosit niste resurse
  • Pe microintreprinderi, mai mult de doua treimi sunt activitati in domeniul serviciilor
  • Pe zona de productie avem numai 22%. Avem inclusiv pe zona de constructii
  • Nu ma pot plange cu aceasi vehementa de lipsa de resurse in cadrul programului
  • Ar trebui inteles ca avem o anumita chestiune care tine de beneficiari si de firmele de consultanta. Am facut o evaluare cam ce inseamna timpul pe care il petrec colegii mei in AM. In afara ca trebuie sa se ocupe de bucataria personala mai au un segment de timp, raspund la comentarii, observatii, mail-uri. Sunt mii de solicitari pe toate domeniile. Marea majoritate a intrebarilor vin de la firmele de consultanta. Teoretic, putem avea acea reactie: Cititi inainte ghidul si dupa aceea sesizati! Nu o avem
  • Nu ne solicitati ca lucrurile sa mearga repede atata vreme cat tineti masinaria in loc
  • Din sumele platite ca si rambursare, 450 de operatiuni (rambursari), majoritatea sunt pe microintreprinderi
  • La microintreprinderi, sunt foarte multe cabinete stomatologice, insa nu este o investitie sofisticata. Am primit comentarii ca de ce finantam cabinetele stomatologice. Insa este o afacere profitabila.
  • Deocamdata, nu am argumente sa spun ca vreau sa realoc. Probabil ca sfarsitul anului 2010 o sa ne dea o poza un pic mai exacta. Din punctul nostru de vedere, realocarile sunt formula cea mai simpla de operat

Principalele declaratii ale directorului general, Agentia de Dezvoltare Regionala Bucuresti-Ilfov,Dan Nicula:

  • Am inceput in 2008 cu o licitatie de proiecte, 62 depuse, 45 aprobate. Destul de multe au renuntat din start la finantare, motivele fiind fie lipsa resurselor financiare pentru confinantare, fie disparitia pietei
  • Dupa contractare, 32 contractate, 12 reziliate din aceleasi motive
  • Noi vrem sa sprijinim beneficiarii sa-si duca la bun sfarsit proiectele. Noi avem birou de informare care si-a crescut volumul de activitate.
  • Noi suntem in continuare cu cele mai putine contracte semnate, daca ne raportam la numarul de firme din regiuni
  • E adevarat ca si suma alocata poate duce la impresii gresite pentru potentialii beneficiari. Dar si asta ridica un semn de intrebare: De ce nu incerci!
  • Avem si noi plangeri de facut. Oameni care reclama complexitatea procedurilor, dar nu le cunosc. Reclama cat de greu este sa implementezi un proiect, dar nu si-au citit propriul contract
  • De maine va stam la dispozitie pe ghidul solicitantului 4.3.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro