Sari direct la conținut

Piata auto romaneasca a scazut cu 77% in primele doua luni – Volkswagen sta mai bine decat Dacia la numarul de masini noi inmatriculate

HotNews.ro

Dupa un ianuarie dezastruos si februarie a fost extrem de slab pentru inmatricularile de masini noi, astfel ca acestea au scazut cu 77% spre circa 4.800 unitati, arata datele Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Inmatricularile Dacia au scazut cu 85%, iar declinul a fost puternic si la alte marci de volum: Volkswagen 70%, Skoda 71%, Renault 83% si Ford 51%. Dupa doua luni, marca cu cele mai multe masini noi inmatriculate este Volkswagen la diferenta mica de Dacia.

Astfel, in februarie s-au inmatriculat 2.658 de masini noi in tara, scadere de 63% fata de luna a doua din 2009. Per total, in primele doua luni s-au inmatriculat 4.792 de masini noi, scadere drastica fata de cele peste 21.000 inscrise in doua luni din 2009.

Pentru Dacia au fost doua luni negre fiindca s-au inmatriculat doar 753 de masini, fata de peste 5.000 in perioada similara de anul trecut. Volkswagen este in mod surprinzator marca numarul unu dupa doua luni, cu 766 masini inmatriculate, fata de peste 2.500 in ianuarie+februarie anul trecut.

Ford a fost pe locul trei in topul marcilor, cu 607 masini inscrise in circulatie, fata de peste 1.250 in primele doua luni ale anului trecut. La Skoda, scaderea a fost de 71%, spre 438 de masini, iar la Renault de 83%, spre circa 250. Marcile coreene Hyundai si Kia au cunoscut scaderi severe de 94%, respectiv 85%, in timp ce la brand-urile germane premium scaderile au fost de 65% la Audi si 77% la Mercedes, iar BMW a urcat cu 8%.

Vanzarile Toyota au scazut cu 81% in primele doua luni, iar cele ale Opel cu 78%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro