INTERVIU Regizorul spaniol Carlos Saura: "Gruparea regizorilor intr-un nou val e, mai degraba, o strategie de marketing, de promovare – pentru ca fiecare e o individualitate"

Carlos Saura este unul dintre cei mari regizori spanioli si a venit acum pentru prima oara in Romania. La 78 de ani, Carlos Saura, autorul lui „Carmen”, „Cría cuervos”, „Ana si lupii”, „Peppermint Frappé”, „Flamenco” sau „Fados”, a vorbit pentru HotNews.ro despre semnificatia de marketing a conceptului de Nou Val, prietenia cu Luis Buñuel, relatia artistica cu Geraldine Chaplin (cu care a avut si o indelungata relatie afectiva), dar mai ales despre dragostea sa pentru muzica. De altfel, programul interviurilor sale a fost decalat pentru ca a fost la o petrecere unde canta „Taraful de la Clejani”. Carlos Saura a venit in Romania la invitatia Institutului Cervantes din Bucuresti, care a incheiat Festivalul Flamenco Clasic si Noile Genuri cu cateva filme realizate de el.

Filme romanesti cunoasteti?

Carlos Saura: Nu prea, dar am cumparat niste filme si data viitoare voi putea vorbi putin si despre cinematografia romana.

Credeti in notiunea de Nou Val? Va intreb pentru ca regizorii tineri din Romania resping ideea ca ar apartine unui Nou Val.

Foarte bine fac. In momentul in care am debutat eu in cinema nu exista acel nou val in filmul spaniol, a venit dupa debutul meu. Cand am debutat, toti copiau filmele frantuzesti care erau la moda. Gruparea regizorilor intr-un nou val e, mai degraba, o strategie de marketing, de promovare – pentru ca fiecare e o individualitate. Godard, Truffaut in cinematografia franceza sau Visconti, Antonioni in cea italiana – fiecare s-au individualizau, dar toti au facut front comun din ratiuni de promovare.

Termenul de „Nou Val” a fost inventat, de fapt, de André Malraux cand era ministrul Culturii in Franta. El a spus; „Vom crea un Nou Val in cinematografia franceza”. Conceptul a fost preluat ulterior si a fost aplicat in Anglia, SUA , Spania etc.

Rep: Ati fost la o petrecere cu lautarii din Clejani. V-a placut muzica?

Carlos Saura: Aaaaah, a fost foarte frumos aseara!… Pe mine ma intereseaza foarte mult muzica tiganeasca din aceasta parte a Europei – Romania, Ungaria – si legatura dintre aceasta muzica si flamenco-ul spaniol. Tiganii au avut o contributie foarte importanta pentru arta flamenco, poate in proportie de 50-60%.

Ati si regizat un film muzical cu tigani, „El amor brujo”, in 1986.

Carlos Saura: Acel film era inspirat mai degraba din flamenco-ul spaniol autentic, desi exista o serie de conexiuni intre el si muzica tiganeasca. Manuel de Falla, compozitorul muzicii din „El amor brujo”, era un impatimit al flamenco-ului, de aceea a si apelat la acele ritmuri. Dupa parerea mea, muzica tiganilor din aceasta zona a Europei este diferita de flamenco. Exista diferente si din punctul de vedere al instrumentelor. Tiganii de aici folosesc foarte mult viorile, or, in flamenco-ul traditional nu existau viori. (De-abia acum incep sa apara.)

In flamenco nu avem deloc tambal si acordeon. E foarte diferita si exprimarea vocala, precum si ritmurile. Ritmul muzicii tiganilor de aici e foarte bine marcat si difera de ritmul de trei patrimi al muzicii flamenco. Exista profesionisti care nu pot prinde ritmul specific muzicii flamenco.

Relatia dumneavoastra cu muzica e veche, mama fiind pianista. Dar ati cochetat cu toate artele, desi ati studiat la un moment dat chiar jurnalistica.

Carlos Saura: Imi place foarte mult sa desenez si sa fac fotografii, dar as putea spune ca muzica reprezinta cam jumatate din viata mea. E esentiala pentru mine si inseamna aproape la fel de mult ca cinematografia. Am ales sa fac filme pentru ca filmul e o arta totala care cuprinde toate acele lucruri care imi placeau mie: muzica, fotografia, scenografia, interpretarea, referintele la lumea teatrului sau la opera.

Cu fotografia cum a fost?

Carlos Saura: Sunt fotograf de la varsta de 9-10 ani. Am facut fotografie alb-negru toata viata pana in momentul in care am inceput sa utilizez camerele digitale. Tot timpul am fost un autodidact. Mi s-a parut esential sa ma ocup de toate aspectele fotografiei. Aveam un laborator in care imi prelucram singur filmele si maream dimensiunile pozelor, dar era destul de greu sa lucrez cu fotografii color. Acum, insa, in urma progreselor tehnologice si avand camere digitale, computere si imprimante de dimensiuni mari, fotografia a devenit o adevarata placere. Intotdeauna m-am ocupat singur de pozele mele, niciodata nu le-am trimis la prelucrat in alta parte.

„Buñuel a adoptat un drum mult mai radical. Eu am facut alt fel de cinema”

Cum l-ati cunoscut pe Luis Buñuel? A fost un model pentru Dvstra?

Carlos Saura: Eu intotdeauna spun ca un om e influentat de absolut tot ce se afla in jurul lui. Nu recunosc vreo influenta aparte, concreta, poate doar in situatii punctuale din partea lui Buñuel cu care am avut o relatie stransa. L-am cunoscut la Cannes, in 1960, cand filmul meu „Los Golfos”a fost in mod miraculos selectionat. Buñuel venea ca si mine din aceeasi zona din Spania, Aragon. Cu toate astea, ne-am cunoscut la Cannes si am devenit foarte buni prieteni. Mai degraba decat o influenta din partea lui as spune ca intre noi exista o intelegere reciproca si profunda.

Cand el spunea ceva, imediat imi dadeam seama ca acelasi lucru il credeam si eu. Cand ii transmiteam o idee, eram convins ca si el gandea la fel. Unii au spus ca am fost discipolul lui, dar mie mi se pare o prostie. Buñuel a adoptat un drum mult mai radical. Eu am facut alt fel de cinema. Buñuel e Buñuel. Pe mine m-a impresionat mult faptul ca unele dintre primele mele filme i-au placut foarte mult, de pilda „La caza” sau „La prima Angélica”. Despre „La caza” a spus ca i-a placut atat de mult incat ar fi vrut sa-l fi facut el.

„Cred ca marii actorii sunt fiinte foarte fragile, putin nevrotice”

Cum percepeti actorii si cum ati lucrat cu Geraldine Chaplin, cu care ati facut opt filme?

Carlos Saura: Cred ca marii actorii sunt fiinte foarte fragile, putin nevrotice. Un regizor le e ca un fel de tata. Chiar daca copiii au ajuns la o varsta matura, ei asteapta din partea tatalui niste indicatii. Asa ca tu, ca regizor, trebuie sa fii pregatit intotdeauna sa le dai sfaturi.

Geraldine e o actrita excelenta si un om foarte inteligent. E foarte culta. Ea mi-a adus foarte multe dincolo de relatia noastra artistica. Are si o cultura muzicala foarte bogata.

Pasiunea pentru muzica e o conditie pentru ca cineva sa se poata apropia de Dvstra? Freud, de pilda, nu avea organ pentru muzica.

Carlos Saura: E un defect al acestui domn. Daca nu esti apropiat de muzica ai, intr-adevar, un soi de handicap. O persoana careia nu-i place muzica nu-mi inspira deloc incredere.

Acum la ce lucrati?

Carlos Saura: Tocmai termin documentarul „Flamenco, flamenco”, filmat la Sevilla, apoi am un spectacol de teatru, „Flamenco Oy” si opera „Carmen”. Nu exista foarte multe puncte comune intre filmul meu „Carmen” si opera „Carmen”, in afara muzicii. Mi se pare, insa, o opera atat de frumoasa si de inteligent compusa… E foarte interesanta pentru ca are un subiect concret, plasat intr-un spatiu bine conturat. Am pus in scena aceasta opera de cinci ori pana acum. Nu stiu daca as putea face acelasi lucru cu alta opera. Poate doar cu „Don Giovanni”.

Dar poti aduce de fiecare data ceva nou?

Carlos Saura: Nu, nu se poate pentru ca te incorseteaza si muzica, si dirijorul. Zubin Mehta, de exemplu. Pe de alta parte, imi place ca pot urma o linie trasata de altcineva. E adevarat, nu ma pot bucura de libertatea de actiune de care ma bucur atunci cand fac un film pentru ca nu-mi pot permite sa ma joc cu libretul, sa-l tai si sa il reasez cum vreau eu. Sa va dau un exemplu: la inceputul operei „Carmen” avem pe scena intr-o parte corul, in alta figurantii, iar exact in fata tuturor trebuie sa stea sopranele si tenorii pentru ca, daca incepi sa te joci ca regizor cu aranjarea personajelor, intervine dirijorul care incepe sa intrebe: „Unde e soprana X? Unde e tenorulY?”

„Toti cei care regizam opere suntem sclavii muzicii, asta e adevarul”

Deci exista un sef mai mare ca Dvstra – dirijorul.

Carlos Saura: Sigur, dar pentru mine, ca regizor prezent pe scena, e minunat sa percep opera si modul in care se canta de la un metru distanta de cel care emite sunetele. Iar Zubin Mehta aer un auz impresionant de fin. E cu totul altceva sa fii in mijlocul orchestrei, alaturi de dirjor, si sa percepi opera de acolo decat sa fii spectator in sala. Toti cei care regizam opere suntem sclavii muzicii, asta e adevarul.

Cum va raportati la numeroasele premii pe care le-ati obtinut? Printre altele, aveti un Urs de Aur si doi de Argint la Berlin, Marele Premiu si Premiul Juriului la Cannes, trei nominalizari la Oscarul pentru film strain samd.

Carlos Saura: Niciodata n-am crezut in premii. Mi se pare ca tin mai mult de noroc, de hazard, de juriu. Poti avea un film minunat, dar daca juriului nu-i place, nu esti premiat. Pe de alta parte, lucrurile se schimba o data cu trecerea timpului si un film foarte premiat in urma cu 20 de ani s-ar putea sa nu mai placa azi. E adevarat insa ca un premiu important te ajuta, te promoveaza sau iti satisface vanitatea.

Ce sfat i-ati da unui cineast tanar?

Carlos Saura: Sa faca filme. (Rade.) Un lucru bun azi e ca, daca ai o camera video si doi-trei actori, poti face un film.