Interviu cu Radu Negoita. Pasajul de la Metrou Unirii, adus la viata de un tavan "viu"

O surpriza placuta pentru bucurestenii care au trecut prin pasajul de la metrou Unirii. Ideea, dezvoltata de catre arhitectul Radu Negoita si echipa sa, a fost de a insera intre cele doua planuri orizontale un tavan din hartie “viu” care se misca gratie curentilor de aer. Scopul principal a fost cel de a neutraliza senzatia de apasare cauzata de proportiile tubului de legatura. „Cateva zile la rand l-am tot examinat si m-am tot intrebat cum as putea sa-l schimb. Asa a aparut ideea. Trebuia sa fie ieftin, usor fezabil, realizabil prin efortul unei echipe reduse numeric si rapid demontabil. Raspunsul a fost: topuri de hartie A3 si scoci”, declara pentru HotNews Radu Negoita.

Rep: Cum a aparut ideea acestui „plafon in miscare”?

Radu Negoita: Tranzitez pasajul respectiv zilnic in drum spre birou. Ideea a aparut ca nevoie de rupere a monotoniei. Pasajul, renovat de curand, arata acum „curat”, dar aparitia plafonului fals si problemele legate de dimensiunile structurii care il sustin au facut ca nivelul lui sa scada si sa te simti apasat. E un tunel destul de lung (aproximativ 70 de metri) si nu cred ca e placut pentru o persoana suferinda de claustrofobie, dar nici pentru un trecator obisnuit, psihologic vorbind.

Cateva zile la rand l-am tot examinat si m-am tot intrebat cum as putea sa il schimb. Asa a aparut ideea. Trebuia sa fie ieftin, usor fezabil, realizabil prin efortul unei echipe reduse numeric si rapid demontabil. Raspunsul a fost: topuri de hartie A3 si scoci.

Rep: Suna a improvizatie…

Radu Negoita: Asta a si fost. Am vrut sa ne distram, sa rupem putin monotonia si sa si vedem cateva reactii. Cu Metrorex-ul a mers foarte lin si ne-au ajutat cu draga inima. Le-am trimis un mail cu un render al pasajului gata „transformat” in care le spuneam ca vrem sa facem ceva efemer. M-am asumat responsabilitatea pentru bunul mers al operatiunii si, la o saptamana dupa mail, m-au contactat ei. Am fost la o discutie, le-am expus ideea si am obtinut o semnatura si de la rectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism unde lucrez. Conditia a fost sa facem totul in afara orelor de functionare a metroului, adica intervalul 23.30-04.30.

Rep: Cati oameni au participat? Cat a durat proiectul? Costuri?

Radu Negoita: Am strans echipa, am cumparat materialele necesare, si ne-am prezentat in noaptea dintre 21 si 22 feb la statia Unirii 2. Ne asteptau angajatii Metrorex care primisera instructiuni de la conducere. Ne-am impartit in echipe si am inceput prefabricarea. Unii taie, unii lipesc, altii fixeaza repede! A aparut si impasul la un moment dat – am ramas fara scoci!:) Unul dintre noi a plecat in puterea noptii sa caute un hipermarket deschis si sa refaca proviziile: a ajuns intr-o ora inapoi cu 30 de role noi gata de intins pe tavan. Procesul a continuat, iar la ora stabilita era totul gata, Costurile – 45 RON/ persoana. Am fost 11+ 3 prieteni invitati. Sponsorizari – 0. Nu cred ca am fi putut cere unei companii mari sa ne dea bani fara sa le apara so lor sigla pe undeva. N-a fost scump oricum:)

Echipa implicata in proiect Foto: HotNews.ro

Rep: Reactii? Cat a „trait” tavanul?

Radu Negoita: Oamenilor pare ca le-a placut. Multi erau curiosi fiindca era ceva nou, neobisnuit. Altii nu prea intelegeau insa ce e cu „hartia aia” pe tavan. Am stat si am si filmat reactiile trecatorilor pana pe la ora 07.00, iar majoritatea au fost pozitive. Cel mai teama ne-a fost insa ca trecatorii ar putea sa rupa totul pana la ora pranzului, dar nu a fost asa. Au mai smuls din fasii, iar la 24 de ore dupa „instalare” unele portiuni erau sensibil mai afectate decat altele, insa efectul cinetic obtinut prin mijlocirea curentilor de aer era inca evident.

Tavanul a trait aprox 20 de ore si apoi l-am facut sa dispara la fel de brusc cum a aparut. Unora le-a parut rau si colegii ar mai fi vrut sa-l mai lasam, dar am promis Metrorex ca il lasam doar pana la 23.30 ziua urmatoare si asa am facut. Exista riscul unui incendiu ai atunci totul s-ar fi transformat intr-un dezastru. N-a trebuit decat sa tragem de capatul unei benzi de scoci si cadea cate un rand:)

Nu toti au agreat insa ce am facut si au aparut critici chiar si pe online. Au fost si destui care au considerat ca „e riscant sa faci 6 ani de Arhitectura doar pentru asa ceva”. Fiecare cu parerea lui…

Mai multe detalii despre proiect puteti citi aici.