Romtelecom le cere companiilor partenere sa angajeze o parte din cei 600 de salariati ce urmeaza sa fie disponibilizati
Romtelecom a solicitat mai multor companii partenere sa asigure locuri de munca pentru o parte din cei 600 de angajati care vor fi diponibilizati de operatorul telecom pana la 1 mai, a anuntat sambata compania, potrivit Mediafax. Pe langa cei 600 de salariati care vor parasi compania de la inceputul lunii mai, alti circa 400 de angajati au fost deja transferati catre Ericsson Romania, de la 11 ianuarie. La finele anului 2009, operatorul national de telefonie fixa avea putin peste 10.000 de salariati.
- „Intelegem ca orice decizie care implica si o reducere de personal este dureroasa pentru cei care vor fi afectati, dar este necesara pentru companie. Milioane de clienti ai nostri asteapta de la Romtelecom servicii cat mai bune la preturi cat mai mici, iar pentru ca noi sa le satisfacem aceste dorinte trebuie sa devenim cat mai eficienti. Dialogul intre administratie si sindicate si salariati este permanent, au avut loc mai multe intalniri in cursul ultimelor saptamani. Aceste intalniri vor continua, tocmai pentru a ne asigura ca astfel de masuri sunt bine intelese de salariati si sindicate”, se arata intr-un comunicat al Romtelecom, citat de Mediafax.
Romtelecom precizeaza ca salariatii care vor fi disponibilizati vor primi compensatii in cuantum dublu fata de cel prevazut in contractul colectiv de munca, care pot ajunge pana la suma de 14.000 de euro net, in functie de vechimea in munca.
Sindicalistii de la Romtelecom au pichetat, sambata, intre orele 12:00 si 14:00, sediul companiei din Capitala, nemultumiti ca la inceputul lunii mai vor fi disponibilizati 600 de angajati.