Marturii din Pastele cailor: Mi-a placut manifestarea ca nu am vazut niciun stand cu mici si bere si pentru ca atunci cand voiai sa faci o fotografie oamenii stateau cat se poate de normal
uichendist.ro
La Pastele Cailor se ajunge la 20 februarie, in comunitatea bulgara din Tirgoviste. Asociatia “Bucurestiul meu drag” a fost la Pastele cailor, exact pe 20 februarie, la Tirgoviste. Asa ca de la fata locului ne transmite Cornel POPESCU
- Primul taxi l-am luat dimineata, la ora 5:30 pentru a ajunge la Gara de Nord. Ne-am bucurat astfel ca vom reusi sa ajungem la timp pentru a prinde trenul, dar ne-am mai „bucurat” si de muzica house pe care tanarul taximetrist o asculta inainte de ivirea zorilor. In gara, dupa ce am trecut pasnic pe langa suporterii rapidisti care efectuau deplasarea la Iasi (unde am auzit ca nu prea au fost cuminti) cei mai multi dintre noi ne-am gasit usor trenul care urma sa ne duca la Targoviste, unii membri ai Asociatiei „Bucurestiul meu drag” au reusit sa se urce intr-un alt tren care ducea la Brasov.
- Al doilea taxi l-am luat din Targoviste catre marginea orasului, respectiv cartierul Matei Voievod, locul unde comunitatea bulgara sarbatoreste Pastele Cailor (Konski Veligden), asta dupa ce unii si-au baut cafeaua de dimineata, altii au mancat o prajitura (ca doar era ora 9), iar altii doar s-au jucat putin cu aparatele foto. Taximetristul cred ca era putin adormit sau pur si simplu nu avea nici un chef sa discute despre gropile care sunt la tot pasul pe drumurile din oras, asa ca dupa un slalom in care am avut impresia ca nu a tinut cont de nici un semafor, am ajuns cu bine la destinatia finala.
- Pastele Cailor se sarbatoreste de bulgarii targovisteni in prima sambata a Postului Pastelui ortodox, in sambata Sfantului Toader, de unde si denumirea de „Tudorita”, si este dedicata legaturii dintre om ca agricultor si calul sau ca animal indispensabil in agricultura. Desi sarbatoarea dateaza din 1851 si nu a fost tinuta in perioada comunista, a fost reluata cu succes cu speranta ca aceasta frumoasa traditie nu se va pierde prea curand.
Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Eugen Istodor.