Sari direct la conținut

Business Report: Cum poate Romania castiga 1,5 miliarde de euro din CO2; Bancile spun ca preturile din imobiliare vor mai scadea; Pensiile sunt mici, dar au crescut mai repede decat salariile si PIB-ul; Masinile Euro 5 ar putea fi supuse taxei auto la anul – Prima de casare ar putea creste la 2.800 eur

HotNews.ro

ANPC vrea drepturi mai multe pentru clientii bancilor- viitorii, nu actualii. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului a facut public proiectul de ordonanta (documentul aici) pentru modificarea regulilor la creditele acordate catre populatie. Proiectul se va afla in dezbatere publica pana in martie si urmeaza sa fie adoptat la 11 iunie 2010, termen impus intr-o directiva europeana. Principala modificare adusa actualelor prevederi este faptul ca bancile nu mai au voie sa perceapa comisioane de rambursare anticipata mai mari de 1%, respectiv 0,5% daca pana la finalizarea contractului de credit a ramas mai putin de un an, scrie Capital.ro

Cum poate Romania castiga 1,5 miliarde de euro din CO2. Anul trecut, la Primaria Capitalei erau inregistrate peste un milion de autovehicule, iar parcul auto a crescut anual cu 20-30%. Adica unul din doi bucuresteni are masina. La masinile cu numar de Bucuresti, se adauga alte cateva sute de mii, care zilnic tranziteaza orasul. In 2007, bucurestenii au inhalat lunar aproape 273 de tone de praf pe kilometru patrat, potrivit datelor oficiale. Praful si noxele de la masini sunt principalele surse de poluare in Capitala. Si daca sa avem un oras curat este aproape o utopie, o solutie ar fi sa profitam de pe urma poluarii, scrie EVZ.ro

Ce ti se potriveste: persoana autorizata, companie sau ambele? In alegerea unei forme de exercitare a activitatii economice se ia in calcul domeniul de activitate, numarul persoanelor care sa fie implicate in organizatie si dorinta lor de a-si limita raspunderea, scrie Startups.ro

Bancile: preturile din imobiliare vor mai scadea. Bancile se asteapta, pentru prima data dupa doi ani, la o usoara relaxare a standardelor de creditare pentru creditele ipotecare, intr-o piata imobiliara in care preturile locuintelor vor continua sa scada, dar cu o intensitate mai scazuta, potrivit unui sondaj BNR. BNR precizeaza in sondaj, realizat in randul primelor 10 banci dupa cota de piata aferenta creditarii companiilor si populatiei, ca cererea de credite ipotecare s-a mentinut in ultimele trei luni ale anului trecut aproximativ la acelasi nivel din trimestrul anterior, scrie Capital.ro

Pensiile sunt mici, dar au crescut mai repede decat salariile si PIB-ul. Cum se explica? Pensiile sunt mici fata de nevoile populatiei, dar daca evolutia lor este raportata la evolutia salariilor si a produsului intern brut in ultimii 10 ani, reiese ca pensiile au crescut de opt ori in perioada 2000-2009, in timp ce salariile si PIB-ul au crescut de doar sase ori, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS) si calculelor ZF. Care este explicatia?

„Pensiile au crescut mult mai rapid in ultimii ani, fata de salarii, dupa ce in perioada ’90-2000, pensiile se prabusisera. Intr-un fel, era normal sa recupereze. Ne mai putem gandi la faptul ca din ultimii zece ani, sase-sapte au fost cu alegeri, iar masa pensionarilor este o masa electorala importanta”, spune analistul financiar Dragos Cabat. Calculele sunt facute la valoarea medie nominala, adica inflatia este inclusa, scrie Ziarul Financiar.

In vizita la Ubisoft: cum se fabrica un joc video. Nu este de joaca cu industria jocurilor video! Intr-adevar, sintagma folosita de unul dintre oficialii producatorului Ubisoft Romania subliniaza bine desfasurarea de forte umane si financiare necesara scoaterii pe piata a unor titluri ce genereaza uneori venituri de sute de milioane sau miliarde de euro. DailyBusiness.ro „a descins” in laboratoarele Ubisoft Romania si a discutat cu oameni cheie ce au contribuit esential in productia unor titluri precum Hawx, Assassin`s Creed sau Silent Hunter.

Negritoiu, ING: 2010 arata mai bine, avem bani si vrem sa dam credite. Banca afirma ca-si va majora volumul creditelor cu 10-15 %, dupa ce in 2009 si-a redus portofoliul cu 3%. Grupul financiar ING spune ca anul 2010 va aduce mult asteptata revenire a economiei romanesti dupa o cadere dramatica de mai bine de un an, care a zdruncinat multe modele de afaceri, si vrea sa profite de imbunatatirea situatiei pentru a-si majora volumul creditelor acordate cu 10%-15%, dupa ce anul trecut a batut pasul pe loc. „Inceputul de an arata destul de bine, noi suntem pe plus. Credem ca am facut suficiente provizioane anul trecut, speram sa nu mai apara surprize acum”, a spus ieri Misu Negritoiu, directorul general al operatiunilor locale ale grupului financiar olandez ING, scrie ZF.ro

A inceput vanatoarea de rable: Cu falimentul la usa, dealerii auto spera ca romanii sa le gaseasca. Dacia Logan la 3700 de euro, Chevrolet Spark de la 2.940 euro, Renault Clio la 6200 de euro, noul Volkswagen Polo la 7999 euro, sunt doar cateva din ofertele speciale lansate de dealerii auto prin noul program Rabla. Vor reusi oare sa atraga clienti? Potrivit analistilor chestionati de DailyBusiness.ro, pe fondul crizei, balanta inclina spre asteptari mai degraba pesimiste.

Tanasescu, FMI: Recesiunea economica se termina in primul trimestru. Primul trimestru din acest an va fi cel care va pune capat recesiunii, cu conditia punerii in aplicare a reformelor structurale, a spus, pentru The Money Channel, Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International (FMI). Semnele sunt clare: asistam la o usoara crestere a creditarii, o scaderea dobanzilor si la un avans al productiei industriale, scrie Money.ro

Cristian Francu, unul dintre primii romani angajati la Google, este anchetat de Fisc. Cristian Francu este unul dintre romanii care a reusit profesionat atat in tara cat si peste Ocean. Dupa ce a lucrat timp de mai multi ani in Statele Unite ale Americii s-a intors in Romania sa puna la dispozitia concetatenilor cunostintele acumulate. Neinspirata miscare! Drept multumire pentru tot ce a facut, Fiscul l-a luat in vizor. Motivul: Cristian a vandut un teren pentru care a platit darile la stat, scrie Money.ro

Previziunile patronilor: crestere economica de 0,5-1% si inflatia de 4%. O economie care va creste cu 0,5-1%, in conditiile unei rate a inflatiei de 4%. Aceasta este estimarea pentru 2010 a Asociatiei Oamenilor de Afaceri. Patronul Rapidului, George Copos, se arata si in acest caz „cumpatat”. Chiar daca recunosc ca in primul trimestru sunt putine sanse de a vedea semne de redresare, oamenii de afaceri afiseaza un optimism moderat in ceea ce priveste evolutia economica in anul 2010, scrie Gandul.info

Masinile Euro 5 ar putea fi supuse taxei auto la anul. Prima de casare ar putea creste la 2.800 euro. Masinile cu motoare Euro 5, care in prezent sunt scutite de taxa pe poluare auto, ar putea fi supuse acestei taxe din 2011, cand este preconizata modificarea sistemului de taxare. Pe de alta parte, o idee luata in calcul de importatorii auto si de Guvern este majorarea primei de casare de la 900 euro cat este in prezent la circa 2.800 euro, scrie StiriAuto.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro