UPDATE AUDIO VIDEO Bogdan Naumovici: Anul a inceput in mare forta in publicitate, cu foarte multi clienti activi
„Noi nici criza nu stim sa facem ca lumea”, crede Bogdan Naumovici, creative director la 23 Communication Ideas, parte a grupului Leo Burnett. El afirma, „din ce aud si din ce mi se intampla si mie”, ca „anul a inceput in mare forta” pe piata de publicitate, unde clientii sunt, „paradoxal”, foarte activi: „ori si-au facut calculele la sfarsit de 2009 si au vazut ca dracul de care se speriasera nu era chiar atat de negru, ori dracul a fost si mai negru si si-au dat seama ca daca nu misca, mor”.
Bogdan Naumovici a discutat online cu cititorii si a raspuns intrebarilor HotNews.ro pe tema evolutiilor din publicitatea romaneasca, pe fondul crizei economice. Vezi in continuarea articolului raspunsurile lui pentru cititorii HotNews.ro
Asculta interviul cu Bogdan Naumovici
Descarca fisierul audio in format MP3
- Bogdan Naumovici este Creative Director la 23 Communication Ideas, shop de idei din cadrul grupului de comunicare Leo Burnett. Potrivit informatiilor oficiale furnizate de grup, portofoliul actual de clienti al 23 Communication Ideas include: Altex, CANCAN, Ciao, Jurnalul National, MKB Romexterra, Prigat, Roua Muntilor, sport.ro, Spy, iar de anul trecut si Rosia Montana Gold Corporation.
Bogdan Naumovici in studioul HotNews.ro, despre atitudinea clientilor la inceput de 2010
Bogdan Naumovici pentru HotNews.ro – ideile pe scurt:
Despre 23 Communication Ideas si Leo Burnett, dupa 2009
- Leo Burnett a dat oameni afara, noi (23 – n.r.) nu am fost in pozitia asta pentru ca noi suntem zece oameni cu totul.
- Pe 2009, la Leo Burnett a crescut profitul de 6 de ori, de la 60.000 de euro in anul precedent (in interviu este mentionat gresit ca a crescut de 60 de ori, de la 6.000 in 2008 – n.r.). Acum se apropie de 400.000. La 23 cifra de afaceri pe anul trecut e de vreo 2,5 milioane si profitul este pe undeva la vreo 180.000 de euro.
Despre clientul Rosia Montana Gold Corporation
- Pentru RMGC, anul trecut pe TV s-au vazut doua campanii, a doua a fost o campanie din toamna, de vreo cinci spoturi, cu preocuparile de mediu. Pe langa aceste campanii am mai facut evenimente locale, printuri, conferinte, intalniri, monitorizari.
- Despre suspiciunile legate de cumpararea de articole: „Pe astea o sa le aud tot timpul. In sfarsit, cand dupa 10 ani, a scris cineva si ok pe subiectul asta, evident ca toata lumea a sarit. Din pacate, cred ca a existat aceasta greseala in gandirea RMGC in anii trecuti, cu un alt management, in care bazandu-se pe un proiect tehnic foarte bun au zis ca nu au nevoie de PR, de opinia publica”
- Clientul RMGC este foarte sigur pentru noi, cred eu. Proiectul Rosia Montana este in discutia politica, dar el nu-si are locul in discutia politica, el isi are locul in discutia tehnica.
- De ce ar fi mai nesigur acum proiectul, cand este pus in programul de guvernare, decat pana acum, cand era blamat de la a la z?
Despre atitudinea clientilor la inceput de 2010
- Romexterra e un client nou, inca nu am semnat contractul, dar am batut palma
- Despre faptul ca, dupa cum spune el, clientii au inceput sa se mobilizeze: Fie la sfarsitul anului 2009 si-au facut calculele si au tras linia si au zis „dom’le, stai ca ne-am speriat cam tare in 2009 si avem bani sa miscam”, fie invers, „dom’le, 2009 a fost dramatic si daca nu miscam acum murim, nu supravietuim lui 2010, hai sa ne miscam”.
- Daca vorbesti cu ei, toti clientii iti dau niste prognoze optimiste. Niciunul nu vine sa spuna „dom’le m-am facut praf”. Si daca ar fi asa, nu ti-ar spune. Ti-ar spune ca exista premise bune pe trimestrul trei, piata va creste, hai sa facem ceva.
- Nu vorbesc doar de 23, ma uit si la Leo: toti clientii sunt activi, au campanii in pregatire.
- La nivel de bugete, agentiile mari, inclusiv Leo, au avut de-a face cu bugete mult mai mici anul trecut. Lui Leo i-a mers evident mai bine, cu bani mai putini, dar cu cheltuieli mai mici. La mine nu a fost pozitia asta, la mine nu vine clientul sa-mi spuna avem bani mai putini.
- Pe piata de publicitate sunt prea multi care fac lucrurile degeaba. Uita-te la pauza publicitara si ai sa vezi ca ar fi putut sa fie o singura agentie sa le faca pe toate.
Despre presa scrisa, online si TV:
- Ziarele vor muri, vor ramane doar cateva, cele solide vor ramane in picioare. Nu cred ca vor suferi tabloidele, nu cred ca vor suferi Adevarul, Jurnalul, Evenimentul, dar de acolo in jos cred ca o sa se taie niste linii mari.
- Clientii au vazut ca dupa ce au taiat anul trecut bugetele mici si le-au bagat in TV, nu le-a scazut business-ul cine stie ce din cauza printului. Nu vad de ce s-ar mai intoarce
- In mediul online exista un entuziasm exagerat. Ce aud mi se pare o copilarie, cum vor creste de zece ori, cum vor veni banii. Aveam discutia asta la un moment dat cu bloggerii. Ei spuneau pai stii cat ia nu stiu ce blogger celebru din New York, ca ia nu stiu cate sute de mii din blogul lui? Si spuneam ca pe ala il citesc 30 de milioane de oameni cu veniturile alea, pe tine te citesc 50.000 de oameni – asa, sa dau cifre din Alice in Wonderland – cu veniturile astea.
- Nu e discutia ca online-ul e gresit sau nu e targetat sau nu e eficient. Doamne fereste! Cred in povestea asta. Ce nu cred este ca oamenii de marketing de la ora asta vor spune ca ies de pe TV sa ma duc in online.
- Decidentii de la client nu stiu mediul online. In mediul online, la ora asta „doctorii” au 20 si un pic de ani, cei care stiu de la mama retweet-ului la nu stiu ce RSS feed. Oamenii din marketing nu le stiu. Iar oamenii din online inca nu stiu sa vanda
- Despre cum vede piata media peste un an: ceva mai consolidata. Cred ca vor fi mai putini jucatori independenti. Cine e pe picioarele lui la ora asta nu cred ca va rezista, de la televiziune la presa scrisa. Siteurile cred ca o sa reziste ca au cheltuielile mai mici, sa spunem.
Bogdan Naumovici in studioul HotNews.ro, despre piata media
- Intalnirea s-a incheiat
- Nota redactiei: Pentru a pastra coerenta si relevanta discutiei, nu vom valida comentariile care nu se refera la temele anuntate, care nu contin intrebari sau care constau in atacuri la persoana.