Avocata Anca Grigorescu: Unele litigii initiate de companii, privind datorii la buget pe care statul le pretinde, ajung si la 3 milioane de euro
Anca Grigorescu, partener la firma de avocatura bpv Grigorescu a declarat pentru HotNews.ro/EurActiv.ro ca in ultimul an s-au inmultit litigiile in care companiile contesta datoriile pe care statul le pretinde acestora. In numai un an, litigiile de acest gen ale clientilor nostri au insumat 30 de milioane de euro iar unele pot ajunge chiar la 3 milioane de euro, explica avocata.
In volumul total de 30 de milioane de euro sunt incluse aproximativ 30 de companii, a spus Anca Grigorescu.
„Este vorba despre datorii la stat contestate, despre pretentiile statului pe care aceste companii le contesta. Se refera la TVA, taxe vamale, accize si altele – practic, tot felul de taxe pe care statul incearca sa le colecteze. Clientii nostri sunt in principal companii de talie mijlocie si mare, iar din perspectiva noastra, ceea ce se vede este ca statul merge sa colecteze la cei mai mari contribuabili, pentru ca de acolo este mai usor sa colectezi sume consistente”, a mai declarat avocata.