Sari direct la conținut

Kia prezinta la Geneva noua generatie a SUV-ului Sportage, masina ajunge in Europa spre finalul anului

HotNews.ro

Kia va prezenta pe 2 martie la salonul auto de la Geneva noua generatie a SUV-ului Sportage, masina urmand sa ajunga in showroom-urile europene la sfarsitul acestui an, a anuntat producatorul. Masina va fi mai lunga decat generatia aflata in prezent la vanzare, iar date despre motorizari nu au fost oferite.

Kia spune ca noul Sportage este mai lung, mai scund si mai lat decat generatia anterioara, iar spatiul pentru bagaje creste si el. „Noul crossover Sportage va fi comercializat in reteaua Kia din Europa incepand cu sfarsitul acestui an, beneficiind de o gama larga de motorizari atat pe benzina, cat si diesel”, mai mentioneaza Kia in scurtul comunicat.

Kia Sportage ajunge la a treia generatie, prima fiind lansata in 1993, iar a doua in 2004.

Importatorul Kia pentru Romania a fost una dintre companiile care anul trecut a retrimis cele mai multe masini la export, lucru reflactat de diferenta dintre datele APIA care indica vanzari totale de 6.145 de autoturisme Kia si datele Politiei care arata inmatricularea a doar 1.719 masini in tara.

Si la Sportage se vede o diferenta: 165 de masini vandute confirm datelor APIA si 86 inmatriculate, conform datelor Politiei.

In Europa, marca coreeana a reusit sa isi creasca anul trecut vanzarile cu 6%, cota de piata avansand si ea usor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro