Pe scurt: Emisiuni noi la TV, Mihai Tatulici – in carti pentru sefia statiilor locale Realitatea TV, se pregateste o noua editie Digital Marketing Forum
HotNews.ro
Posturile de televiziune anunta programe noi. Mihai Tatulici este in carti sa preia conducerea statiilor locale Realitatea TV, dupa cum scrie Reporter Virtual. Agentia Pi 2 a fost selectata sa comunice pentru Final Distribution, companie activa pe piata materialelor de constructii. Iar Evensys anunta Digital Marketing Forum 2010.
- Prima TV lanseaza la mijlocul acestei luni o noua emisiune, „Cine stie… castiga”, emisiune-concurs realizata de Dan Fintescu si care va fi difuzata lunea si martea, de la ora 19.30. Iar The Money Channel a anuntat o noua emisiune dedicata domeniului agriculturii, „agROreport”, programata martea dupa-amiaza si prezentata de Cristina Faighel si Dan Suciu. Vezi comunicatul Prima TV aici. Vezi comunicatul The Money Channel aici.
- Reporter Virtual il citeaza pe Mihai Tatulici spunand ca a primit o oferta sa preia conducerea posturilor locale ale Realitatea TV, acesta precizand insa ca „inca nu am spus da. Am cerut patronatului un ragaz, pentru ca trebuie sa verific actele firmei, poveste care este posibil sa se intinda pe doua saptamani sau o luna”. Citeste mai mult pe Reporter Virtual.
- Evensys anunta cea de-a patra editie a Digital Marketing Forum, eveniment dedicat promovarii brandurilor in new media, care va avea loc in perioada 24-25 februarie 2010. Prima zi a evenimentului va include conferinte pe tema tendintelor si perspectivelor in marketingul digital, iar a doua zi va fi dedicata unor seminarii specializate dedicate eficientizarii campaniilor de marketing in mediul online. Vezi comunicatul aici.
- Agentia Pi 2 Communications se ocupa incepand din ianuarie de comunicarea pentru Final Distribution, companie activa in domeniul materialelor de constructii, potrivit unui comunicat de presa. Agentia va concepe strategia de comunicare si va asigura servicii de relatii publice la nivel national pentru acest client, care urmareste sa-si consolideze pozitia pe piata de profil. Vezi comunicatul aici.