OTV – amenda de 15.000 de lei pentru ca a pacalit publicul printr-un "direct" in reluare cu Basescu
CNA a aplicat, joi, o amenda de 15.000 de lei OTV pentru o emisiune de luni, 25 ianuarie, in care a difuzat fragmente din emisiunile Dan Diaconescu Direct cu Traian Basescu, realizate in timpul campaniei electorale si in 29 decembrie, prezentate insa cu titlul de „exclusiv”, nu „in reluare”. Pe parcursul emisiunii de luni seara, titlurile de pe ecran sugerau ca emisiunea era in direct, ii indemnau pe telespectatori sa ramana pentru a vedea cum va raspunde Basescu la intrebarile despre flacara violet si sa trimita SMS-uri contra cost cu mesaje pentru presedinte.
Potrivit CNA, OTV a incalcat reglementarile din audiovizual legate de informarea corecta si de obligatia de a mentiona „reluare” pe intreaga durata a programului reluat. OTV mai inregistrase zece sanctiuni pentru incalcarea reglementarilor privind informarea corecta, dintre care ultima fusese de 10.000 de lei.
Luni seara, inainte de a difuza fragmente din emisiunile cu Basescu de anul trecut, OTV a difuzat o buna parte din confruntarea finala Geoana-Basescu, imaginile fiind insotite de titluri precum „Uitati-va la fata lui Geoana. E atacat energetic sau nu?” sau „Mai sunt cateva momente pana cand Presedintele Traian Basescu va raspunde lui Dan Diaconescu daca a folosit sau nu paranormali in alegeri”. Singurele interventii ale lui Diaconescu pe acest subiect, in fragmentele redifuzate, s-au referit la cravatele mov purtate de Traian Basescu sau Emil Boc.
Ziarul Gandul l-a citat, miercuri, pe Dan Diaconescu spunand ca luni a trebuit sa plece „putin pana in Indonezia”, ceea ce l-a determinat sa „recurga la acest plan” si ca „pur si simplu a fost o miscare de-a mea. De-aia mi-am facut televiziune, sa fac ce vreau”.