Reforma sectorului financiar, schimbarile climatice si Haiti, principalele puncte pe agenda Formului de la Davos
Reforma sectorului financiar, reconstructia in Haiti si schimbarile climatice vor domina agenda participantilor la editia din 2010 a Forumului Economic Mondial care va avea loc in perioada 27 – 31 in statiunea elvetiana Davos, potrivit AFP. Presedintele francez Nicolas Sarkozy a fost invitat sa tina discursul de deschidere a celei de-a 40-a editii a summitului, la care urmeaza sa participe 2.500 de politicieni, oameni de afaceri si lideri ai societatii civile.
Printre acestia vor fi reprezentanti ai unor banci centrale, de la Jean-Claude Trichet, seful Bancii Centrale Europene, la Agustin Carstens, guvernatorul bancii centrale din Mexic, si o serie de ministrii de finante, precum egipteanul Youssef Boutros-Ghali sau Pravin Gordhan din Africa de Sud, care vor vorbi despre reforma sectorului financiar.
Cu toate acestea, Nariman Behravesh, economist sef la IHS Global Insight, spune ca, in conditiile in care temerile legate de colapsul economic care au dominat editia de anul trecut s-au diminuat, presiunea pentru adoptarea unor reforme rapide s-a redus. Acesta se asteapta ca bancherii, care se opun reformelor, sa fie mai vocali decat in 2009, in conditiile in care bancherii americani au revenit la Davos, dupa ce au lipsit anul trecut.
In acest an, nu mai putin de 235 de reprezentanti ai marilor banci internationale vor participa la Davos, printre acestia fiind Robert Diamond – presedintele Barclays, Vikram Pandit – directorul executiv al Citigroup, Brian Moynihan – directorul executiv al Bank of America, John Mack – presedintele Morgan Stanley si Josef Ackermann – presedintele Deutsche Bank.
Spre deosebire de corporatiile americane, guvernul Statelor Unite va trimite la Forumul Economic Mondial un numar redus de oficiali, pentru al doilea an consecutiv. Larry Summers, consilierul economic al lui Barack Obama, va fi singurul oficial de top care va participa la acest eveniment din partea administratiei americane.
Pe langa reforma sectorului financiar, schimbarile climatice vor reprezenta un alt punct pe agenda liderilor ce vor fi prezenti la Davos, in conditiile in care summitul de la Copenhaga din luna decembrie a reprezentat un esec.
Totodata, oamenii de afaceri vor fi chemati sa contribuie la reconstructia Haiti, tara devastata de cutremurul de pe 12 ianuarie.
In timpul unei sesiuni speciale cu Bill Clinton, fostul presedinte american si reprezentantul special al ONU pentru Haiti, „vom lansa o proiect prin care companiile sa se implice in reconstructia Haiti”, a spus Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial.
Initiativa merge dincolo de strangerea de fonduri pentru ajutoare umanitare, urmarind sa implice comunitatea de afaceri pe termen lung in Haiti, a spus Robert Greenhill, chief business officer al Forumului Economic Mondial.
Conform Forbes, la Davos vor fi prezenti si zece din cei mai bogati 60 de oameni ai planetei. Acestia sunt Bill Gates (pe primul loc in topul Forbes), Mukesh Ambani (locul 7), Lakshmi Mittal (locul 8), Michael Dell (locul 25), Sergey Brin si Larry Page (locul 26), George Soros (locul 29), Abdul Aziz Al Ghurair (locul 57) si Vagit Alekperov (locul 57).