Fuziunea Chrysler – Lancia ar putea sa fie finalizata anul acesta
Fuziunea dintre Chrysler si Fiat ar putea sa fie finalizata chiar anul acesta, ca prim pas al schimbarilor majore ce se vor petrece in gamele de modele ale celor doua marci in urmatorii ani, scrie revista britanica Autocar. Seful Fiat, Sergio Marchionne spune ca o astfel de fuziune e utila deoarace Chrysler are masini mai mari, iar Lancia are modele de dimensiuni mai mici, astfel ca cele doua marci se pot completa reciproc, atat in SUA cat si in Europa.
Marchionne spune ca Lancia e o marca subdezvoltata in Europa, „cu niciun model mai mare decat Delta”. Chrysler, pe de alta parte, „desi e o marca globala nu are niciun model mai mic decat Delta. Puneti aceste marci laolalta si aveti o gama completa de masini”.
Seful Fiat mai spune ca fuziunea celor doua marci ar putea fi indeplinita anul acesta. El a mai adaugat ca modelul Chrysler derivat din Lancia Delta prezentat la salonul din Detroit ar putea fi vandut in SUA fara sa fie vreun conflict de interese cu Lancia care nu va intra cu propria sigla pe piata americana.
Planurile Fiat pentru Chrysler Group includ scoaterea marcii Chrysler de pe piata europeana in 2011, insa modele ale brand-ului american vor fi vandute aici sub sigla Lancia, cum ar fi de exemplu o versiune a lui 300C. In plus, marca italiana va avea in gama europeana si un crossover de la Chrysler.
Vanzarile Lancia in Europa au crescut anul trecut cu 7%, insa marca italiana are doar 0,8% din piata. Vanzarile Chrysler Group au scazut insa cu 42%, iar cota de piata s-a redus la 0,4%.