Sari direct la conținut

Wall-Street inchide in urcare. S&P 500 si Dow Jones, la maximul ultimelor 15 luni. Nasdaq, la maximul ultimelor 16 luni

HotNews.ro

Bursa americana a inchis pe plus vineri dupa ce mare parte din zi a fost pe minus. Reuters raporteaza ca spre finalul sedintei de tranzactionare investitorii au capatat incredere concluzionand ca datele negative din sectorul muncii nu pot intrerupe cresterea constanta a economiei.

Indicii S&P 500 si Dow Jones au atins maximele ultimelor 15 luni, pe cand indicele Nasdaq Composite a atins valoarea maxima a ultimelor 16 luni.

Astfel, la finalul sedintei de tranzactionare de vineri, indicele Dow Jones Industrial s-a apreciat cu 11,33 puncte (0,11%), ajungand la 10.618,19 puncte. Standard & Poor’s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a inchis cu 3,29 puncte in plus (0,29%) pana la 1.144,98 puncte, in timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizeaza tendinta companiilor tehnologice, a inchis in urcare cu 17,12 puncte (0,74%) pana la 2.317,17 puncte.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro