Sari direct la conținut

Impozitul minim are o soarta incerta: "Orice varianta este posibila"

HotNews.ro, EurActiv.ro

La Ministerul de Finante se lucreaza intens asupra modificarii impozitului minim si inca nu se cunoaste forma pe care acesta o va lua. „Orice varianta este posibila”, cel putin asa afirma unii reprezentanti ai Ministerului, contactati de HotNews.ro. Cert este doar ca nu trebuie sa ramana la fel. Dilema pare sa fie explicata cel mai bine de Emil Boc: trebuie identificate „resursele financiare prin care sa fie acoperit deficitul de fonduri care va rezulta din eliminarea impozitului minim, pentru pastrarea echilibrului bugetar”.

Misiunea functionarilor din Finante pare sa fie una destul de dificila, dat fiind ca se discuta despre posibila modificare a acestui impozit de cateva luni si inca nu a fost luata o decizie. Reprezentantii Ministerului nu au oferit nici macar cateva indicii: „inca nu se stie in ce sens va fi modificat”, au spus acestia, si nici care este termenul la care vor intra in vigoare modificarile.

Sorin Blejnar, presedintele ANAF a declarat pentru HotNews.ro cu aproximativ 2 saptamani in urma: „Dupa ce impozitul isi va fi atins scopul, sa il pastram doar in anumite zone, in zonele in care interactiunea cu clientul e maxima. Va trebiui sa ne axam pe cateva tipuri de business, mai exact. […]

Blejnar a mai spus: ” as merge mai departe si as stimula comunitatile locale, facand venit la buget incasarile din impozitul minim […] Forfetarul va fi stabilit dupa criterii legate de zona geografica… in functie de mai multe criterii. Vreau sa spun ca acest forfetar va fi diferit in cazul unui restaurant din centrul Capitalei fata de un restaurant de la capatul unui sat din Moldova, de pilda”.

Ministerul de Finante analizeaza insa de mai bine de 2 luni modificarea acestui impozit. Dragos Doros, Director in cadrul Ministerului, declara la inceputul lunii noiembrie ca „este reevaluat de un comitet constituit de cateva saptamani bune. Ministerul Finantelor conduce acest grup de lucru. Mai avem la masa reprezentantii Ministerului IMM-urilor, Turismului, Comisia Nationala de Prognoza”.

„Vrem sa modificam asa incat partile lui bune sa continue si sa incercam sa eliminam anomaliile care au facut atata rau. Din impozitul minim incercam sa concepem un nou impozit forfetar care sa corespunda ratiunilor cu care s-a pornit”, a mai declarat Doros.

Premierul Emil Boc a declarat in mai multe randuri ca impozitul „va fi regandit si restrans la domenii unde trebuie combatuta evaziunea fiscala, precum restaurantele si hotelurile”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro