Revelion cu balamuc si Luna plina

Aveam de gand sa petrecem Revelionul in Piata din centru, cu mii de oameni, petarde si lumini. Ce poate fi mai frumos decat euforia si speranta unui An Nou, pecetluite sub cerul liber cu valuri de sampanie spumoasa, chiuituri de bucurie, imbratisari si urari de mai bine? In timpul din urma, lumea din marile si micile orase ale lumii vrea parca sa transmita un mesaj de armonie si solidaritate universala, petrecand in piete, la cumpana dintre ani. Am vrut si noi asta, insa n-a fost sa fie. Asa ca „am ars-o” de Revelion intr-o bucatarie, iar apoi, disperati, pe o strada pustie si cetoasa, in cautarea unui taxi.

Bee Gees la rotisor

Eram invitati de rev in doua locuri, unul nemtesc si unul cu romani. Ne-am zis ca le putem impaca pe amandoua, ca noaptea e lunga. Perechea de romani cu care vorbisem de rev muta in ultima clipa „sediul”, din buricul orasului, intr-un orasel la vreo 12 km, la un amic. E imposibil sa pleci cu masina personala in noaptea de Revelion, daca vrei sa ciocnesti un paharel, fie el si de sampanie. Pe strazi, politia nemteasca patruleaza non-stop si carnetul de sofer ti-e drag.

Asa ca am luat taxiul, am platit 16 euro cu ciubuc de An Nou cu tot si am aterizat cu sampanie, cozonac, artificii si toale de chef, la apartamentul „amicului amicilor”. Cele doua perechi de porumbei incepusera de la pranz pregatirile: friptura la cuptor era gata, racita. In compensatie, in sufrageria mare in care teoretic urma sa aiba loc distractia, era ca in Congo. Adica tot asa de cald. Focul in caminul cu lemne duduia in draci, de cateva ore, era o arsita „de zile mari”.

Aerul insa, se rarefiase de tot. Iar fereastra nu se putea deschide, nici macar un minutel, caci unei domnisoare cu putere de decizie ii era frica de frig. Afara era inca bland, cateva grade peste zero. Lumea era deja in forma, rontaia sunca afumata, cascaval si desfacea a doua sticla de Chantre. In bucatarie. Din biroul alaturat, cantau Bee Gees. Mai trebuia facut pireul de cartofi, „dresata” salata. Sotul, exersat in ale gastronomiei, isi sufleca manecile de la camasa si ia problema in mana.

Pac, pac, felul doi e gata, farfuriile umplute, ca pe banda rulanta. Isi ia fiecare farfuria in mana, tragem si noi o gura buna de aer normal si ne ducem in sauna, pardon sufrageria, alaturata. Foame. Inghitim rapid ce era de inghitit, apoi o tulim iar, in bucataria cu geamul crapat. Fumat in draci, muzica la cerere, din Internet, loc stramt de tropait, vase murdare, veselie destul de mare. Imi suflec si eu manecile bluzei, debarasam un pic. Masina de spalat vase sforaie vesela, cancurandu-l pe Hrusca si „noaptea asta imparateasca”.

Surpriza de Anul Nou

Vine miezul noptii, la romani. Aprindem artificii, ciocnim primul pahar de sampanie, incercam sa sunam Romania pe retelele de telefon supraaglomerate. Reusim sa vorbim, scurt, cu cei dragi din tara. Afara, incepe „bombardamentul” cu petarde. Vine si Anul nou „nemtesc”, dupa o ora. Ne pupam, ne uram, ne repezim afara in strada, sa vedem baia de lumini de pe cer si trotuare.

E frumos, e festiv, e Luna plina. Ne punem in gand dorinte, pentru anul care vine. Cativa metri mai incolo, un grec si un turc se iau la harta, se injura si se prind de piept. Sunt beti, se clatina pe picioare. Cativa „schaulustige” (amatori de privit) fac cerc in jurul lor. Nu ne intereseaza circul lor, il avem pe „al nostru”.

Revenim in bucatarie, mai povestim nimic, mai tropaim pe loc. Pe la 1.30, cu scuzele si precizarile de rigoare, vrem sa o-ntindem la celalalt revelion. Alta Marie, cu alta palarie. De data asta, in pivnita. Acolo organizase revelionul sotul neamt al unei thailandeze, colega de serviciu a sotului. Eram invitati, am promis ca mergem dupa miezul noptii.

Sunam la taxiuri. Pauza totala. Toate numerele sunau ocupat, nici o sansa de taxi. Am sunat incontinuu, mai bine de o ora. Intr-un final, ne-am zis sa renuntam la pivnita si sa ramanem „la parter”, adica in bucatarie.

Situatiunea bambi

Überraschung! Adica surpriza. Tocmai pe cand luam fatala decizie, apare un nou personaj, amic al gazdei. Neamt get-beget, bine tatuat si bine aburit. Dupa o perioada de conversatie cu amicul-gazda, alte coniace si beri, omul prinde noi puteri, ridica bratul oblic si striga tare „heil!“. Na bravos, imi zic. Un dreptaci lipsea, la un chef de „ausländeri“ (straini). Dar nu prea ne bagam in seama si speranta intr-un taxi salvator nu murise.

Gazda, obosita, disparuse in propriul dormitor si sforaia de zor. Lipsit de partener valabil de discutie, „adolfino“ trage un couch de piele din sufragerie, in bucatarie, si se instaleaza

imperial, la orizontala. Era si el obosit, iar dincolo, evident, ii era mult prea cald, caci focul cu lemne din camin ardea in continuare, cu flacari jucause.

Ramasa momentan solo, prietena gazdei incearca sa faca ordine in context si-l someaza pe musafirul nepoftit sa plece. Dupa un schimb de replici, acesta se ridica de pe sofa si, clatinandu-se, se duce alaturi si „ne taie“ muzica. Vine inapoi, mai latra ceva svabeste cu prietena gazdei, in bucataria in care adastam cu totii. De-acum, „Schluss!“ (gata), urma sa vedem noi cine stabileste regulile.

Tonul urca, tensiunea unora la fel. Romancuta „cu caldura“ din sufragerie, neintelegand nici o boaba din ce se vorbeste, se panicheaza. Ca sa-i domoleasca plansul si tremuratul, viitorul sot, tot roman cu sange aprig in vine, sare „la beregata“ fritzului. La figurat, caci totul se derula verbal, insa pe ton foarte ridicat. „Cata vreme inca?“ ma intrebam, mai ales ca si pe al meu incepusera sa-l apuce dracii, dihonia e molipsitoare. Gazda sforaia mai departe, era de netrezit, in dormitor.

Cum tensiunea din bucatarie nu scadea, ba chiar ameninta sa degenereze intr-o incaierare, mi-am insfacat haina, poseta si consortul si am luat-o in jos, pe scari. El s-a intors, recuperandu-i si pe amici. Frumos si vitejeste! Caci neamtul, din cate am aflat ulterior, nu era la primul scandal de acest gen. Un sucar mai vechi se lasase cu palme si judecati de mii de euro.

La Multi Ani, 2010!

In strada, pe la zero grade. Ceata si aproape pustiu. La centralele de taxi suna in continuare ocupat, desi era spre dimineata. Incerc un stop, amicii incearca niste telefoane la alti amici, care sa ne duca inapoi acasa. Opresc doua-trei masini, n-aveam destul loc, caci eram patru. La masina politiei n-am facut cu mana, ca precis avea alta treaba.

Tanti cu sauna prinde la telefon un amic din oras, care incearca sa ajute. Cam de departe, caci facea revelionul la vreo 40 de km si amicul amicului, care ne-ar fi putut lua cu masina, era de negasit, la telefon. Corect, doar un Revelion are omul pe an! Cand se prefigura solutia sa cautam locuinta amicului si sa asteptam pana vine acasa, de la revul sau de la 40 de km, cand toti patru o luasem la picior, pe jumatate inghetati, in cautarea adresei pe care n-o stia nimeni, insa urma sa se clarifice tot la telefon, MINUNE!

Un taxi de culoarea oului de rata ia curba si ne apare, drept in fata. Sperante mici , mai trecusera cateva pline, in cursa comandata. Fac totusi semne disperate, cu mana. Si taxiul opreste. Niciodata n-am iubit mai mult un Mercedes! Dupa cateva ezitari, ca era taxi de Stuttgart si nu prea avea dreptul sa preia curse in zona, soferul grec ne imbarca. Pe unele portiuni de drum, ceata s-o tai cu cutitul. Ajungem acasa, platim, cealalta pereche se duce mai departe, la propria casa.

Aproape se crapa de ziua. E frumos, respir cu nesat aerul rece si umed. In fata scarii, ne imbratisam si ne mai spunem o data, An Nou fericit!

N.A.: Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare.