Situatia Saab e inca incerta – Olandezii de la Spyker isi mentin oferta, autoritatile suedeze admit ca sunt sanse mici de salvare
Reprezentantii Saab mai au o farama de speranta ca exista posibilitatea continuarii activitatii, dupa ce olandezii de la Spyker au prelungit termenul pana la care asteapta de la General Motors un raspuns pe tema vanzarii Saab, scrie AFP. Totusi, autoritatile suedeze admit ca sunt sanse minime ca Saab sa nu se inchida, dar incearca sa linisteasca angajatii, promitand programe de creare a unor noi locuri de munca in regiunea orasului Trolhattan unde producatorul suedez are sediul central.
Olandezii de la Spyker facusera duminica o noua oferta pentru Saab si dadusera termen limita pentru a primi raspuns ora 22 a zilei de luni. Compania a anuntat ca extinde termenul limita, lucru care a dat noi sperante. General Motors anunta vineri ca va inchide Saab din cauza ca nu a gasit cumparator, iar autoritatile suedeze admit ca si cu aparitia acestei oferte, sansele ca Saab sa fie salvata sunt minime.
In plus, sunt voci care spun ca GM nu prea vrea sa vanda Saab deoarece drepturile de proprietate intelectuala ar ajunge pe maini straine. Nici oferta Spyker nu este prea bine primita, deoarace fondul de investitii care e actionar majoritar se afla in mainile unui investitior rus.
Ministrul suedez pentru Intreprinderi, Maud Olofsson a spus ca autoritatile incearca sa ajute angajatii care ar putea ramane fara locuri de munca si au de gand sa demareze un program de peste 50 milioane euro care sa creeze job-uri in regiunea afectata.