ANALIZA: Saab a ajuns la capat de drum – Putina istorie, motivele caderii, cifre importante
La inceputuri producea avioane si se mandreste si in prezent cu asta, dupa al Doilea Razboi Mondial a inceput productia de masini , iar perioada de glorie a fost in anii ’80. Istoria Saab a fost plina de variatii, iar astazi a ajuns aproape de sfarsit cand General Motors a anuntat ca marca se va inchide, din cauza ca nu s-a gasit cumparator. Anii in care a fost neglijata de compania – mama si-au spus cuvantul, ciclul extrem de lent de schimbare a modelelor si gama extrem de saraca sunt cateva din motivele care au dus la declinul marcii scandinave. Intra in articol pentru a citi despre istoria unei marci care nu va mai fi.
In 1937 Saab producea avioane, zece ani mai tarziu a inceput productia de masini, iar perioada de glorie a fost in anii ’80 cand, ajutata de o coroana suedeza mai slaba a exportat in numar mare masini in SUA si Marea Britanie, castigand o reputatie buna datorita motoarelor turbo de calitate.
Saab e mandra de inceputurile sale de producator de avion si a folosit masiv acest laitmotiv in ultimii ani, avand reclame in care masinile erau descrise ca avand „ADN de avion” si concepte inspirate ca design din avioanele cu reactie.
Lucrurile s-au schimbat in rau din 1990 cand General Motors a preluat jumatate din companie, iar un deceniu mai tarziu a devenit unic actionar. Saab nu a mai terminat pe profit din 2001, anul trecut a produs numai 93.000 de masini, fata de 133.000 in 2007.
O mare problema a fost si gama restransa de modele care au fost inlocuite la mari intervale de timp. Spre exemplu modelul de varf, 9-5, a aparut intr-o prima generatie in 1998 si abia anul acesta, la final, a fost lansata o noua generatie. Celalat model, 9-3, a aparut in 2001 si anul trecut a fost restilizat, asta in conditiile in care pe piata auto restilizarea apare cam la trei ani, iar o noua generatie, dupa cinci – sase ani.
A existat si SUV-ul 9-7X, produs sase ani pana anul acesta, insa in rest marca nu a fost prezenta pe alte segmente. In Suedia sunt mult voci care acuza General Motors de dezinteres pentru ca nu a investit mult in dezvoltarea de noi produse.
In Romania in prezent se vinde modelul 9-3, in versiunile sedan, cabrio si combi, plus 9-5 in versiunile sedan si cabrio. Versiunea cu minime dotari a lui 9-3 costa cam 24.000 euro, iar 9-5 cabrio cu maxime dotari si motorul cel mai puternic ajunge sa coste cam 45.000 de euro.
In Romania s-au vandut putin peste 150 de masini Saab in 2007 si 2008, iar anul acesta declinul a fost puternic, cu doar 40 de masini vandute pana acum. Pe piata europeana Saab are o cota de 0,2%, iar ca vanzari pe plan mondial are doar un procent in cadrul grupului General Motors.
Saab are sediul in micul oras suedez Trollhettan de 50.000 de locuitori si in total are 3.400 de angajati.