Sari direct la conținut

Studiul ROADS: Publicitatea online din Romania a scazut cu 25% la 25,5 milioane de lei in primul semestru din 2009

HotNews.ro

Piata de publicitate online din Romania a generat aproape 25,5 milioane de lei in prima jumatate a acestui an, in scadere cu 25% fata de primul semestru din 2008, dar cu 58% mai mult fata de primul semestru din 2007, potrivit studiului Romanian Online Advertising Study (ROADS), realizat de IAB Romania si PwC Romania, potrivit unui comunicat IAB.

Studiul agrega cifrele de vanzari directe furnizate de principalele 14 companii din domeniu – regii si publisheri independenti reprezentand peste 700 de website-uri si nu ia in considerare publicitatea prin serviciile de profil Google.

Potrivit ROADS – S1 2009:

  • Valoarea totala a vanzarilor de publicitate ale companiilor participante la studiu in primul semestru din 2009: 25.498.023 RON (circa 6 milioane euro, potrivit cursului mediu)
  • In S1 2008, valoarea totala raportata a fost de 33.873.413 RON
  • in S1 2007: totalul a fost de 16.141.519 RON
  • Principalele sectoare care au scazut volumul investitiilor in publicitatea online in S1 2009: financiar-bancar, auto.
  • Principalii investitori: clientii din sectorul telecom (crestere de 75% a investitiilor, fata de S1 2008)

La nivelul intregului an 2008, publicitatea online s-a ridicat, in masuratorile IAB Romania-PwC, la circa 72 milioane de lei (aproape 20 de milioane de euro, la cursul mediu anual).

IAB Romania arata ca in 2007 si in 2008 cel de-al doilea semestru a generat un volum mai mare de vanzari fata de primul semestrual anului respectiv: crestere de 64% in S2 2007 fata de S1 2007, respectiv de 14% in S2 2008 comparativ cu S1 2008 (in conditiile incetinirii pietei in ultimul trimestru al anului trecut). In comunicatul de presa este citat Cristian Petriceanu, presedinte IAB Romania, potrivit caruia:

  • “Primul raport IAB si PwC pe 2009 arata efectul crizei si asupra publicitatii online, cu toate ca internetul pare a fi cel mai putin afectat dintre toate mediile. Pe segmente de advertiseri, cele mai afectate sectoare au fost, ca si in restul mediilor, cel financiar si cel auto. Speram ca editia pe al doilea semestru din 2009 sa arate o revenire a pietei de publicitate online si probabil semestrul 2  2009 va fi la o diferenta mult mai mica de 2008, cand deja se facusera simtite efectele crizei”

Ruxandra Bandila, marketing&business development director – PwC Romania, citata in comunicat:

  • “In ciuda scaderii resimtite in primul semestru, suntem de parere ca publicitatea online din Romania are un bun potential de crestere, tinand cont de diferenta considerabila dintre cheltuielile pentru publicitatea online din Romania si cele inregistrate in celelalte state ale Uniunii Europene. De fapt, actuala criza economica s-ar putea dovedi un catalizator al schimbarii din acest punct de vedere, tot mai multi advertiseri alocand un buget consistent pentru publicitatea online. Aceasta si pentru ca media digitale ofera o eficienta mai mare in ceea ce priveste directionarea mesajelor publicitare catre un anumit public tinta si permit masurarea mai precisa a impactului unei anumite reclame”

Culegerea de date pentru urmatoarea editie a studiului ROADS, aferenta semestrului 2 din 2009, va incepe in prima parte a anului viitor.

In octombrie, Initiative Media preconiza, in studiul Media Fact Book 2009, ca piata de publicitate online+cinema va ajunge la 13 milioane euro in 2009, comparativ cu 16 milioane euro in 2008 (cand ROADS evalua piata la 20 de milioane euro).

In noiembrie, in cadrul evenimentului Web Club, Octav Popescu, managing director Initiative, aprecia ca in 2009 cheltuielile de media online scad cu 19%, dar ca ar putea inregistra o crestere de 15% in 2010, in conditiile in care „mixul de media castigator, in conditiile actuale, este TV+online. In cadrul aceluiasi eveniment, alti reprezentanti ai industriei estimau o scadere de 15-20% pentru intreg anul 2009, respectiv o crestere de 15-30% in 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro