VIDEO Tahar Rahim, desemnat de EFA „Actorul European al Anului”: „E dificil sa te lasi locuit de altcineva. La un moment dat mi-a fost chiar frica sa n-o iau razna”

E dur, instinctiv, visceral, patimas. Jacques Audiard i-a dat in „Un Prophète” rolul unui tanar care descopera intr-un penitenciar francez, printre luptele dintre bandele corsicane si cele magrebiene, calea spre salvarea personala. Un rol greu, de care tanarul de extractie algeriana se achita cu nervul unui mic De Niro. Rolul nu i-a adus francezului Tahar Rahim Premiul de interpretare la Cannes (unde filmul a luat Marele Premiu al Juriului), dar i-a adus, in 12 decembrie, titlul de „Actor European al Anului”, prin votul celor peste 2000 de membri ai Academiei Europene de Film.

– Cum ti-a explicat Jacques Audiard rolul lui Malik?

Mi-a spus atatea lucruri incat sunt incapabil sa reproduc unul singur. Pregatirea rolului a fost o munca de zi cu zi, desfasurata inaintea filmarilor, in timpul filmarilor si chiar si dupa. Am vorbit mult cu Jacques despre personaj, ne-am consultat mult pentru a-i da directia cuvenita, ca sa aflam cine era, de unde venea, ca sa-i dam, cum sa spun, o latura „independenta”.

– Ce a fost mai greu de lucrat: secventele foarte fizice, violente, sau ceva mult mai intim, legat de psihologia personajului?

Totul a fost foarte dificil. Filmarile au tinut patru luni, zi de zi. Daca e sa ma refer insa doar la jocul meu, voi spune ca cel mai greu mi-a fost la inceputul filmului, cand eu si Jacques ne-am caznit mult sa construim acest personaj speriat, rasucit si salbatic. Am tras mult pana sa reusesc sa-i redau interiorul.

– Ati filmat cronologic?

Nu, dar a fost mai bine asa pentru ca la sfarsitul filmarilor as fi fost incapabil sa torn inceputul filmului. Toata aceasta aventura, care corespunde celei mai mari parti a filmului ( reprezentand un an petrecut de erou in inchisoare), a presupus mai mult o schimbare fizica din partea mea – eram tuns, apoi parul imi crestea, si il tundeam din nou la final -, dar a insemnat mai ales o scoala pentru mine. Am invatat o gramada de lucruri. De pilda, sa il inteleg pe Jacques. Uneori mi se parea ca fuzionam. Era bizar, mi se intampla sa inteleg ce vroia de la mine fara sa-mi ceara nimic.

– Documentarea pentru rol a insemnat si sa cunosti detinuti adevarati?

Nu. Deloc. Nu am fost nici in inchisori si nici nu am cunoscut detinuti. Dar scenografia ne-a ajutat mult, ca si figuratia alcatuita partial din fosti detinuti. Ideea nu era de a vorbi cu ei, ci de a ne topi printre ei, de a le prelua felul de a merge samd. Au fost atat de multe lucruri de invatat incat sa stam de vorba cu fostii detinuti a devenit o problema secundara. Nu stiu cum sa explic. Nu aceasta a fost abordarea noastra.

– Cum ti-ai construit personajul? Cum l-ai inteles? (Desigur, daca sunt lucruri care pot fi verbalizate.)

Ideea este ca trebuie sa devii unul cu personajul si sa i te oferi cu totul. Ce mi-a fost clar era ca nu eu trebuia sa vorbesc prin personaj, ci personajul sa vorbeasca prin mine. E dificil sa te lasi locuit de altcineva, pentru asta trebuie sa ajungi sa il cunosti. La inceput mi-am pus o gramada de intrebari despre personaj, dar spre final m-am indepartat de el si am inceput sa fac alte lucruri. Intrebarile mele se rezumau mereu la ce simte Malik. Dar Jacques imi spunea: „Gandeste-te mai bine la lucruri simple. Ce face cand se regaseste, seara, singur in celula? La ce se gandeste? Ce face ca sa-si omoare uratul?” Pe urma am vorbit foarte mult cu Jacques si personajul a inceput sa prinda forma. Iar apoi s-a petrecut un miracol, un lucru magic pe care nu l-am inteles. La sfarsitul celei de-a opta zile de filmare, totul a devenit evident: am inteles dintr-o data spatiul in care jucam, am inteles de ce trebuia sa raspund asa cum raspundeam etc. Jacques vedea si el ca ceea ce imi cerea – lucruri din ce in ce mai dificile -, reuseam sa fac. Serios, a fost ceva magic.

– Si aceasta stare s-a pastrat pana la sfarsitul filmarii?

Si mai mult de-atat, inca o luna si jumatate dupa ce-am incheiat filmarile! Doar ca nu-mi dadeam seama, credeam ca iesisem din personaj. Dupa ce am terminat filmarile, m-am dus sa-mi fac cumparaturile, si am iesit repede din magazin. Nu mai puteam suporta mai mult de trei persoane in aceeasi incapere. Mi-a fost frica sa nu devin agorafob. Jur. Si toata aceasta tensiune care exista in personaj… mi-a luat timp sa o vad plecata, desi nu-mi dadeam seama de existenta ei. Sunt multe trucuri de substitutie care se practica in meseria noastra, dar nu poti substitui cu nimic sentimentul pe care il ai asupra mortii. E imposibil. La un moment dat chiar mi-a fost chiar frica sa n-o iau razna.

„Un Prophète”, film pe care la anul il vor vedea si romanii, este povestea lui Malik (Tahar Rahim), un magrebian de 19 ani, ajuns in inchisoare pentru o condamnare de sase ani. Analfabet, e luat sub aripa liderului gastii mafiotilor corsicani (interpretat de Niels Arestrup), devenind mana dreapta a acestuia. Dupa ce isi face ucenicia alaturi de corsicani (si se si alfabetizeaza), Malik ajunge la momentul cand trebuie sa isi ucida maestrul si sa-si aleaga singur calea. Dur, barbatesc, ascunzand o sensibilitate pe care n-ar vrea-o prea vizibila, „Un Prophète” e unul dintre cele mai bune filme franceze ale anului.