Bugetul pe 2010 se afla inca in stadiu de redactare, desi expira termenul convenit cu FMI in vederea adoptarii de catre Parlament
Termenul convenit cu Fondul Monetar International (FMI) in vederea adoptarii de catre Parlament a bugetului de stat pe 2010 expira joi, 10 decembrie. Cu o zi inainte de expirarea termenului, proiectul de buget se afla inca in stadiu de redactare, nefiind aprobat nici macar de Guvern. „Urmeaza sa se ia o decizie politica privind alocarile in domenii prioritare precum infrastructura, investitiile, sanatatea si educatia”, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.
In aceste conditii, nu exista semne ca proiectul va fi adoptat prea curand. Potrivit Ioanei Muntean, proiectul de buget a fost redactat in mare parte, iar dupa decizia politica va fi asumat si trimis Parlamentului. Premierul in exercitiu Emil Boc a declarat in urma cu o zi ca bugetul de stat pe 2010 va trebui asumat de un nou Guvern ce ar putea fi instalat la sapte-zece zile dupa ce Curtea Constitutionala va valida rezultatul alegerilor prezidentiale.
Presedintele Traian Basescu a promulgat pe 2 decembrie actul normativ care completeaza Legea privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, modificare care permite Guvernului demis sa trimita Parlamentului proiectul de buget.
Potrivit angajamentelor luate in fata FMI, bugetul pe 2010 trebuia aprobat cel tarziu pana pe 10 decembrie, in conditiile in care boardul FMI avea programata in 15 decembrie sedinta in care se discuta acordarea celei de-a treia transe din imprumutul Romaniei. Insa, in situatia actuala, intalnirea programata pentru 15 decembrie va fi amanata. Emil Boc a afirmat ca oficialii FMI vor veni cand va exista stabilitate. „Ei au spus foarte clar: cand vom avea stabilitate, vin”, a precizat Boc.